Aproape 2000 de suceveni la Marşul pentru Viaţă

> Şi pentru încurajarea creşterii natalităţii: un copil este o veste bună

Aproape 2000 de suceveni, între care mai multe familii cu copii, au participat, sâmbătă după-amiază, la o acţiune organizată de mai multe asociaţii sucevene având ca principal scop descurajarea producerii avorturilor şi susţinerea femeilor aflate în criză de sarcină.

Acţiunea a debutat cu un concurs de desene pe asfalt în zona centrală a municipiului, cu jocuri ale copilăriei, dar şi cu o audiţie corală.

Totodată, copii din grădiniţe şi şcoli au confecţionat flori pe care le-au dăruit mamelor din Maternitate.

Liderul Asociaţiei Bucovina Profundă, Mircea Puşcaşu, a spus că această manifestare este organizată pentru a atrage atenţia asupra problemei avorturilor. „Este evident că, printr-un marş, nu poţi schimba natalitatea. Nu ne aşteptăm la aşa ceva. Încercăm să atingem inimi la acest marş, să atragem atenţia asupra acestui fenomen al avorturilor”, a spus Mircea Puşcaşu.

El a menţionat că astăzi, în Suceava, în fiecare zi, au loc cel puţin trei avorturi, iar pe aceşti copii nu-i plânge nimeni, totul trecându-se sub tăcere. „Un copil este o veste bună, este o bucurie, iar un avort nu este niciodată o soluţie”, a spus Puşcaşu.

El a menţionat că în ultimii 27 de ani, în România, au fost făcute circa 20 de milioane de avorturi, circa 300 de avorturi pe zi.

La manifestare au transmis mesaje şi medici care s­au pronunţat împotriva avorturilor, iar o mamă a cinci copii, care îl aşteaptă pe al şaselea, a spus că nu este uşor, dar că întotdeauna este o bucurie să ai copii, dar şi un tată de copii.

Participanţii au plecat ulterior în marş pe un traseu care a inclus Prefectura, Palatul de Justiţie, Primăria Suceava şi Spitalul Judeţean şi retur.

Aceasta este cea de-­a opta ediţie a Marşului pentru Viaţă organizată la Suceava şi a şaptea organizată la nivel naţional.

De remarcat este că, în acest an, Marşul pentru Viaţă a fost organizat în aproape 300 de localităţi din România şi Republica Moldova.

La Suceava, Marşul pentru Viaţă a fost organizat de Alianţa Bucovina Pentru Viaţă din care fac parte Asociaţia Pro-Vita Bucovina, APOR Suceava, Bucovina Profundă, Asociaţia Sfântul Ioan cel Nou, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni. Asociaţia Familia Ortodoxă Sf. Ioachim şi Ana, ASCOR Suceava, Asociaţia Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei, Fundaţia Pentru Oameni, Fundaţia IPAMIA, Asociaţia Ucrainenilor Ortodocşi din Bucovina, dar şi Asociaţia Kozaciok.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: