Incendiu cu doi morţi şi persoane intoxicate cu fum

> Aceasta a fost scenariul unui exerciţiu tactic desfăşurat de ISU Suceava, la care au participat în jur de 120 de oameni şi peste zece autospeciale

Un incendiu de proporţii a izbucnit ieri dimineaţă, în jurul orei 10, într-un depozit al complexului comercial Shopping City Suceava. Apelul de intervenţie către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, lansat prin Sistemul naţional de alarmare, a anunţat şi posibile victime.

La ordinul generalului de brigadă Ioan Burlui, şeful ISU Suceava, a fost pus imediat în aplicare „Planul roşu de intervenţie”. S-a declanşat astfel o masivă desfăşurare de forţe şi mijloace pentru stingerea incendiului, deblocarea, salvarea şi transportul victimelor. Condiţiile de intervenţie au fost vitrege, cu degajări de fum şi gaze toxice, vizibilitate redusă, bilanţul de final fiind 14 victime, dintre care doi morţi, şase răniţi grav şi şase răniţi mai uşor.

Din fericire, cele relatate mai sus au fost doar scenariul unui exerciţiu tactic desfăşurat ieri de ISU Suceava, în parteneriat cu membri ai instituţiilor cu responsabilităţi de intervenţie în situaţii de urgenţă, la care a fost prezent şi prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi.

A fost o lecţie, un antrenament, atât pentru salvatori, cât şi pentru lucrătorii complexului comercial, în cazul unei nedorite situaţii reale.

Nu sunt sexoşi ca „Pompierii din Chicago”, dar sunt concentraţi şi de încredere

Sirenele de avertizare au sunat în interiorul complexului Shopping City la ora 10 fix, însoţite fiind, spre liniştirea clienţilor, de avertizarea că este vorba  doar despre un exerciţiu, nu despre o situaţie de urgenţă reală.

După nici 15 minute, autospecialele de stingere ale pompierilor au parcat în vecinătatea depozitului unde izbucnise focul, dar şi la intrarea în magazin. Între timp au apărut la faţa locului şi  altele necesare într-o intervenţie de asemenea amploare, apoi ambulanţele, multe, aşezate în linie, cu uşile deschise, gata să preia victimele fără să piardă nicio secundă în plus şi să plece cu ele la spital.

Respirând sonor prin măştile de gaz, precum Vader din celebra serie „Războiul stelelor”, pompierii au executat procedurile învăţate nu de azi sau ieri, vorbind, coordonându-se unul cu celălalt –  piese mici şi vitale dintr-un mare angrenaj disciplinat şi cu scop clar: de a salva vieţi şi bunuri.

Cu zeci de gură-cască în jurul lor, pompierii s-au concentrat ca şi cum ar fi fost în misiune adevărată. Te-ai fi aşteptat să-i vezi alergând, strigând, agitându-se, zornăind din echipamentul greu pe care îl cară în spinare, dar asta nu s-a întâmplat. Au acţionat fără precipitare, calm şi cu folos.

Ai noştri nu seamănă deloc cu sexoşii salvatori americani din serialul „Pompierii din Chicago”, dar inspiră încredere, sunt oamenii potriviţi în meseria potrivită.

„Toate unităţile de intervenţie au acţionat eficient şi în timp util”

Într-un ritm eficient, fornăind întruna în măşti, pompierii au evaluat situaţia, au îmbinat furtunurile şi au acţionat pentru localizarea şi stingerea flăcărilor.

Prin fumul toxic degajat de incendiu au depistat victimele şi, rând pe rând, le-au scos pe tărgi din zona de pericol, ca apoi răniţii să fie preluaţi de paramedici, într-o zonă special amenajată, în parcarea complexului.

Aici, din nou coordonare, atenţie, grijă, seriozitate, niciun semn că treaba nu-i pe bune sau  că omul acela de pe targă e de fapt sănătos tun.

Odată acordat primul ajutor, victimele au fost introduse în ambulanţe şi transportate la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava.

N-am văzut nicio urmă de relaxare pe chipul pompierilor sau a paramedicilor în timpul intervenţiilor. Au muncit  toţi ca în cazul unei situaţii de urgenţă reale, atunci  când de concentrarea lor depind vieţi omeneşti şi valori materiale.

„A fost un antrenament util, pe care noi îl facem periodic, pentru a pregăti atât forţele de intervenţie, cât şi personalul de la locul de muncă.

Au participat la exerciţiul tactic de astăzi circa 110-120 de persoane  şi mai mult de zece autospeciale din cadrul ISU, împreună cu colegi  poliţişti, jandarmi, membrii ai serviciilor private şi alţi partenerii din cadrul Planului Roşu.

Toate unităţile de intervenţie au acţionat eficient şi  în timp util. Ambulanţele au sosit la timp, dar, la fel de important, au transportat în regim de urgenţă pacienţii la spital.

Apreciem pozitiv competenţa personalului de la locul de muncă, modul cum au avertizat persoanele din incintă, dar mai ales cum au participat alături de salvatorii ISU la îndepărtarea urmărilor producerii acestui incendiu” a declarat, la finalul exerciţiului, col. Radu Ţipişcă, şef de serviciu în cadrul ISU Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI