Cătălin Nechifor, interpelare în Parlament:

Prin nefinalizarea conductei de gaz spre Vatra Dornei, se blochează dorinţa României să îşi securizeze inelul de gaz pe partea de nord a ţării

Deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor a interpelat, în Parlament, miniştrii Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, şi al Energiei, Toma Petcu, dar şi Transgaz şi Romsilva, privind realizarea conductei magistrale de gaz spre Vatra Dornei, arătând că proiectul „Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava” este coordonat parţial de Transgaz, într-o cooperare defectuoasă cu Romsilva.

El a amintit că, în anul 2004, Consiliul Judeţean Suceava şi 61 de localităţi din judeţ au semnat un acord de împrumut bancar, cu garanţii guvernamentale, în valoare de 86,3 milioane de euro, prin care s-­a dorit construirea unui sistem de alimentare cu gaz natural în localităţi, dar şi construirea de sisteme de termice în principalele localităţi urbane ale judeţului, respectiv Suceava, Rădăuţi, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.

„Iată că după atâţia ani situaţia este încă neclară. Paradoxal, doar municipiul Rădăuţi beneficiază de un sistem modern de termie care furnizează apă caldă menajeră, dar şi agent termic pe perioada de iarnă, în timp ce Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului au fost blocate în dorinţa de a avea o gigacalorie ieftină şi un sistem modern” a spus Nechifor.

El i­-a rugat pe miniştrii Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, şi pe cel al Energiei, Toma Petcu, să analizeze diferendul dintre Transgaz şi Romsilva, deoarece de­-a lungul timpului au fost foarte multe blocaje, în special pe tronsonul de munte al reţelei de gaz metan, între Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta şi Vatra Dornei, unde lipsesc 26 km şi nu s-­a reuşit până acum scoaterea temporară din domeniul silvic a unei suprafeţe de 14 ha de pădure.

„Drept urmare şi astăzi, după atâţia ani, putem spune că nu avem construită reţeaua de gaz către Vatra Dornei, în condiţiile în care centrala termică de cogenerare este finalizată din 2007, chiar dacă Transgaz şi-a asumat construcţia acestei magistrale încă din 2009, când, prin hotărâre de guvern, semnată de primul ministru de la acea dată, dl Emil Boc, s-a transferat parţial către Transgaz reţeaua deja construită din fonduri împrumutate, prin proiectul coordonat de Consiliul Judeţean şi localităţile asociate, cu obligaţia ulterioară a Transgaz de a face investiţiile prognozate” a spus Nechifor

El a arătat că în această situaţie se poate spune că în continuare la Vatra Dornei va fi „frig şi preţuri ridicate pentru gigacalorie”.

Nechifor consideră că lipsa unui asemenea proiect, de a lega zona de munte a judeţului Suceava la reţeaua de gaz metan, blochează dorinţa legitimă a României, ca stat important cu resurse de energie, să îşi securizeze inelul de gaz pe partea de nord a ţării.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI