Despre morţi, numai de bine, zice latinul. Şi doar de bine putem scrie despre coregraful Aurelian Ciornei, chiar dacă unii i-au imputat asprimea în relaţiile cu ei. Avea, într-adevăr, o anume intransigenţă feciorul popii din Pârteşti, dar nu-l putea nimeni acuza de atitudine nedreaptă sau făţarnică. Ce avea de spus spunea.
La începutul anilor ’70, Aurelian Ciornei a fost numit de către Ion Siminiceanu „antrenorul de dans” al Ansamblului Studenţesc „Arcanul” al institutului pedagogic de atunci. Îl înlocuia pe Viorel Vatamaniuc, care reuşise să aducă formaţia studenţilor între cele mai bune ale ţării. Ion Siminiceanu, prorectorul institutului, voia însă mai mult, mai ales că aderase la teoria lui Aurelian Ciornei potrivit căreia în scenă trebuia adus doar folclorul autentic, inclusiv maniera în care acesta era dansat în sat. Dacă dansul împărtăşit de predecesor păstra elemente de balet, în stil sovietic, cel urcat pe scenă de Aurelian Ciornei păstra până la amănunt autenticitatea jocului bucovinean.
Cu această nouă concepţie, Aurelian Ciornei a dus formaţia studenţească suceveană pe locul prim la Festivalul Naţional al Artei Studenţeşti din 1971. A fost surpriză mare, dar şi răsfăţ pentru spectatorii aflaţi în Sala Operei din Bucureşti, bucovinenii (nu se pomenea pe vremea aceea de Bucovina…) ridicând sala în picioare.
După stabilirea ierarhiei festivalului de folclor, în curtea Operei s-a încins mare joc. Clujenii l-au ridicat pe umeri pe Dumitru Fărcaş, care a dat frâu liber taragotului său celebru. Noi l-am urcat pe umeri pe Panţîru, din Fălticeni, membru al orchestrei, care a acoperit cu sunetul trompetei sale toată curtea…
Marele Puiu Vasilescu pregătea spectacolul de gală în sala de coregrafie a gazdelor. Era gălăgie, cei nominalizaţi ajunseseră deja în sală, lucrând în legea lor. Când au intrat sucevenii cu Aurelian Ciornei în frunte, maestrul Vasilescu a strigat să se facă linişte. Şi, în tăcerea tocmai creată, i s-a auzit din nou vocea: „Tăcere! Vin bucovinenii!”…
Am considerat întotdeauna vorbele acestea ca pe un omagiu adus lui Aurelian Ciornei.
Comentarii