Din cauza scăderii efectivelor de elevi şi preşcolari

Şase unităţi de învăţământ din judeţ nu vor mai funcţiona din viitorul an şcolar

> Doar o grădiniţă cu program normal se va înfiinţa din anul şcolar 2017-2018

Inspectorul şcolar general al IŞJ Suceava, prof. Gheorghe Lazăr, a declarat că, începând din anul şcolar 2017-­2018, şase unităţi de învăţământ preuniversitar nu vor mai funcţiona din cauza scăderii efectivelor de elevi, alte trei vor fi transformate în structuri ale unor unităţi cu personalitate juridică, una va fi transformată din structură a unei unităţi de învăţământ în şcoală gimnazială. Doar o grădiniţă cu program normal va fi înfiinţată din anul şcolar viitor.

Prof. Lazăr a spus că, din cauza scăderii efectivelor de elevi în unele localităţi ale judeţului, autorităţile locale, cele care stabilesc reţeaua şcolară la nivel local, au propus desfiinţarea unor unităţi cu un număr foarte redus de copii şi transportarea elevilor cu microbuze şcolare în unităţile din centrul comunelor.

„O primărie sau un consiliu local nu-şi permite să ţină cinci copii şi să asigure căldura, curăţenia, iar atunci e foarte clar şi normal să iei un microbuz şcolar şi să-i aduci pe cei cinci copii la centru. Nu noi le închidem, ci efectivele scăzute de copii determină acest lucru” a explicat inspectorul şcolar general Lazăr, subliniind că în anii trecuţi au fost şi situaţii în care autorităţile locale au solicitat menţinerea unor unităţi, asumându-şi să asigure condiţiile necesare desfăşurării procesului de învăţământ chiar dacă numărul de copii era mai mic.

El a mai spus că începând din anul şcolar viitor nu vor mai funcţiona Şcoala Nr. 2 Văleni Stânişoara din comuna Mălini, Şcoala Primară Slătioara din comuna Râşca, Şcoala Primară Valea Poienii din Dolhasca, Şcoala Primară Ruşi din Oniceni, GPN Colonia Fundu Moldovei, GPN2 Văleni Stânişoara din comuna Mălini.

Lazăr a precizat că din anul şcolar 2017-2018 Şcoala Măneuţi, unitate cu personalitate juridică, devine structură a Şcolii Frătăuţii Vechi, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Bilca devine Şcoala Primară Nr. 1 Bilca, Şcoala Primară Poiana Negri din comuna Dorna Candrenilor se transformă din nou în Şcoală Gimnazială, GPN Dorna Candrenilor se transformă în GPP, iar de anul viitor se înfiinţează Grădiniţa cu Program Normal Bereşti, în comuna Hănţeşti.

El a arătat că, potrivit statisticilor ultimilor ani, se constată că populaţia şcolară este în scădere în zona de munte a judeţului Suceava, respectiv Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, în timp ce în zona Rădăuţi se menţine constantă, iar în zona Dumbrăveni este în uşoară creştere.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI