Spaima s-a instalat printre membrii unei familii din Valea Glodului, comuna Vultureşti, în întunericul nopţii de vineri spre sâmbătă, după ce flăcări puternice au cuprins mai multe clădiri din bătătura gospodăriei. Aproape de miezul nopţii, curtea gospodăriei s-a transformat într-un rug după ce două dintre anexele existente au fost înghiţite de incendiu. Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vultureşti au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor care ameninţau să se extindă la clădirile învecinate. În ciuda intervenţiei prompte, adăpostul de animale şi şura, pe o suprafaţă de 35 de metri pătraţi, s-au transformat în scrum, pradă focului căzând totodată şi circa 3 tone de furaje alături de 6 metri cubi lemn de foc. Cercetările efectuate ulterior au stabilit că tot necazul a pornit de la un foc făcut în spaţii deschise şi lăsat apoi nesupravegheat. După aproape trei ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost stins, pompierii reuşind să salveze anexele învecinate.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii