Pentru al doilea an consecutiv

Universitatea „Ştefan cel Mare” organizează pregătire gratuită la nouă discipline de bacalaureat

Consultaţiile gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat 2017 se reiau la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, pentru al doilea an consecutiv, atât pentru elevii de liceu, cât şi pentru absolvenţii de liceu fără diplomă de bacalaureat.

Conducerea USV a transmis, printr-un comunicat, că profesori cu experienţă din cadrul USV vor face pregătire gratuită pentru bacalaureat, la disciplinele limba şi literatura română, matematică, chimie organică, chimie anorganică, istorie, geografie, logică şi argumentare, economie.

„Consultaţiile sunt concepute sub forma unor module interactive şi vor putea fi personalizate în funcţie de nivelul de pregătire al elevilor participanţi. De asemenea, dacă va fi necesar, se vor organiza grupe distincte pentru absolvenţii de liceu din seriile anterioare care nu au obţinut diploma de bacalaureat” au precizat reprezentanţii universităţii.

Ca şi anul trecut, sunt aşteptaţi la pregătire elevi din judeţul nostru, dar şi din judeţele învecinate, care pot alege atât disciplina pe care vor să o urmeze, cât şi modulul vizat. Cei care doresc să participe la pregătire trebuie să completeze o cerere de înscriere, aflată pe site-ul Usv.ro, la secţiunea „Consultaţii bacalaureat”, şi să o trimită, în perioada 15-27 februarie, la adresa [email protected]. Orarul consultaţiilor va putea fi, de asemenea, accesat pe site-ul USV. Alte informaţii, la telefon 0230-216147, int. 505.

USV a mai informat că la cursurile de pregătire desfăşurate în perioada februarie – mai 2016 au participat aproape 350 de elevi din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, iar 90% dintre cursanţi au obţinut diploma de bacalaureat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI