Ipoteza

Analişti de circumstanţă ai socio-politice din ultimele săptămâni au găsit o anume logică polarizării protestelor din faţa (şi împotriva) Guvernului, iar apoi din faţa Palatului Cotroceni (şi împotriva primului său locatar), opunând audienţele medii din ianuarie ale posturilor tv care se numesc de ştiri. A reieşit, pe de-o parte, că cele mai mari audienţe le-au avut la ore fierbinţi România Tv şi Antena 3 (cu un public format, în mai mare parte, din persoane vârstnice, iar în mai mică parte din telespectatori cu studii superioare); şi că minore audienţe (cam de o cincime şi mai puţin din primele) au înregistrat B1 Tv, Realitatea Tv şi Digi24 (publicul lor fiind mai tânăr şi cu mai multă şcoală). De aici mai departe ni se sugera că deja e foarte limpede cine şi de ce protestează la o adresă şi cine şi de ce protestează la o alta. Până la un punct, s-a părea că raţionamentul ţine, cel puţin din perspectiva… democraţiei participative (inclusiv formative şi terapeutice, la cine se prinde) de fotoliu şi de canapea. Dar în lipsa unor cercetări punctuale la fel de nuanţate iar apoi la fel de clar ţintite vizând mediul online în general şi reţelele de socializare în special, spre o eventuală susţinere a ipotezei de mai sus ar trebui mai curând să analizăm, peste o lună, şi audienţele înregistrate în februarie, comparativ cu cele din… decembrie! În această logică ar trebui să ne aşteptăm a observa mult mai exact – dacă într-adevăr este cazul – câţi (şi ai cui) spectatori s-au relocat, din faţa televizoarelor, în faţa carelor de reportaj ale posturilor de ştiri.