CCR

Sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind conflictul între puteri, înregistrată

> Părţile transmit punctele de vedere până pe 7 februarie

Curtea Constituţională a Românei (CCR) a înregistrat, ieri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind constatarea unui conflict juridic între puterile statului, urmând ca până pe 7 februarie părţile implicate să transmită punctele de vedre, au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai Curţii. Potrivit acestora, termenul de discutare a sesizării se va stabili după transmiterea punctelor de vedere.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ieri că a sesizat CCR în legătură cu OUG privind modificarea Codurilor penale. El a arătat că sesizarea vizează conflictul juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi sistemul de justiţie şi Parlament, pe de altă parte. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cererea transmisă CCR se arată că, prin adoptarea OUG de modificare a Codurilor penale, „Guvernul şi-a exercitat competenţa de a adopta acte normative cu putere de lege cu încălcarea cadrului constituţional privind delegarea legislativă”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI