Fiind de-o seamă şi având acelaşi certificat de botez (privilegiul domnitorului Alexandru cel Bun), Iaşiul şi Cernăuţiul se întâlnesc simbolic şi la acest 24 ianuarie pe o rază din lumina Zilei care a înscris una din cele mai frumoase pagini în istoria poporului nostru. Este Ziua când nu puteam să nu simţim spiritul hipnotizant şi veşnic atrăgător al elegantului oraş, care în numele unirii şi intereselor naţionale majore şi-a sacrificat dreptul de capitală a ţării. Când spunem Iaşi, ne amintim de atâtea mari figuri ale culturii române, dar mai ales ne copleşeşte ceva deosebit de apropiat – dulceaţa graiului nostru de acasă. Iar din povestirile buneilor ne răsare chipul unui domn bun, cu milă şi dragoste faţă de oamenii sărmani, care n-a ascultat de marii boieri, nici de partidele politice, adresându-se şi sfătuindu-se direct cu poporul atunci când trebuia să ia decizii cardinale, cum a fost, bunăoară, reforma agrară. Domnul unificator, Alexandru Ioan Cuza, în pofida împotrivirii vehemente a marilor moşieri, a împroprietărit 40 de mii de ţărani, numele lui rămânând până azi învăluit în aureola de eliberator al ţărănimii.
Din gură în gură a ajuns până la noi că acestui domn vioi şi inteligent, cu studii la Paris, îi plăcea să stea de vorbă cu oamenii simpli şi obişnuia să umble în haine ţărăneşti ca să poată surprinde mai uşor abuzurile şi nedreptăţile. Om nou la legi noi, cum l-a numit adeptul şi cel mai apropiat sfetnic al său, Mihail Kogălniceanu, el a fost ales de providenţă să înfăptuiască pe pământul românesc principiile revoluţionarilor paşoptişti – dreptatea, egalitatea, fraternitatea.
Pentru Cuza vodă unirea celor două principate române într-un singur stat nu era decât un pas înainte spre unitatea tuturor românilor. N-a reuşit să-şi vadă aievea visul, în schimb, în perioada scurtă de numai şapte ani el a realizat reforme care au înscris România în rândul statelor moderne. Printre acestea se evidenţiază, desigur, readucerea limbii române la veşmântului ei firesc – alfabetul latin.
Spiritul de sacrificiu, patriotismul curat, dragostea pentru poporul său şi-au găsit expresie mai ales în clipele cele mai dramatice, când a fost nevoit să renunţe la tron. Cuza vodă, de fapt, nici nu se ţinea cu orice preţ de domnie, declarând că e gata să se retragă dacă aceasta o cer interesele ţării. În drumul său spre exil, în ultima oprire la Cotroceni, rosteşte memorabilele cuvinte: „Să dee Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine. Să trăiască România”. A revenit din exilul de la Heidelberg (Germania) în sicriu, cortegiul funerar trecând prin Cernăuţi…
MARIA TOACĂ
Cernăuţi
Comentarii