Pe drumurile sucevene

Amenzi de aproape 70.000 de lei, în doar câteva ore

O surpriză total neplăcută pentru participanţii la traficul rutier sucevean a fost pregătită de poliţişti pe parcursul zilei de miercuri. Toate autospecialele dotate cu aparte radar au fost prezente în trafic, scopul acţiunii fiind în principal identificarea celor care pun în pericol siguranţa rutieră rulând cu viteză excesivă. Aparatul radar laser TrueCam a fost folosit de poliţiştii rutieri în special pe drumurile naţionale şi europene. Doar câteva ore au fost suficiente pentru ca oamenii legii să controleze peste 400 de autovehicule şi să completeze peste 200 de amenzi, majoritatea pentru depăşirea regimului legal de viteză, valoarea totală a sancţiunilor date fiind de aproape 70.000 lei. Tot în cadrul acţiunii, 11 şoferi au rămas fără permisele de conducere, acestea fiindu-le reţinute de poliţişti pentru depăşirea limitei legale de viteză şi depăşiri neregulamentare. Alţi cinci şi-au pierdut certificatele de înmatriculare a autovehiculelor la volanul cărora se aflau.

Noua acţiune a venit după ce în minivacanţă a plouat cu amenzi

Cea mai recentă „descindere în forţă” a poliţiştilor suceveni pe drumurile din judeţ vine după ce, în minivacanţa de Ziua Unirii, poliţiştii rutieri au organizat cea mai amplă acţiune de la începutul acestui an, fiind constatate 21 de infracţiuni şi suspendate nu mai puţin de 45 de permise de conducere. Şi în cadrul acesteia au fost identificaţi şoferi care au depăşit uşor 100 km/h, dar, din fericire, nu a fost bătut recordul de 190 km/h stabilit de „şoferul rachetă” aşa cum l-au denumit chiar oamenii legii pe un rădăuţean de 27 de ani. Printr-un comunicat al Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, „poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că viteza excesivă generează accidente rutiere cu consecinţe din cele mai grave şi reamintesc că vor acţiona în continuare cu fermitate prin dispunerea măsurilor legale, astfel încât cei care încalcă normele rutiere să conştientizeze urmările şi pericolele generate de comportamentul iresponsabil în trafic”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI