Tradiţii de Crăciun şi mâncăruri tradiţionale la Izvoarele Sucevei

La Izvoarele Sucevei, marea majoritate a localnicilor sunt ortodocşi pe stil vechi. Pedala timpului apasă asupra noastră fără să ne dăm seama, zilele se scurg cu repeziciune şi sărbătorile Crăciunului au bătut la uşă. Moş Crăciun, darnic, ca de obicei, îşi umple sacii cu toate bunătăţile pentru a străbate uliţele şi cărările satului. Trece pragul fiecărei case pentru a aduce un picur de lumină şi bucurie în sufletele copiilor. Şi în acest an, Primăria Izvoarele Sucevei şi UUR Suceava, prin toate cele oferite, au stropit căldură sub bradul de Crăciun.

Sărbătoarea înseamnă, înainte de toate, tradiţie, înseamnă întâlniri între neamuri, iertare, depănarea amintirilor, snoave spuse la gura sobei, transmiterea colindului străvechi celor care vin după noi, armonie şi înţelegere, inimi deschise şi curate îndreptate către ceruri. Înseamnă să fim mai buni şi să punem pe cântar cumpătarea şi împăcarea.

Pregătirea sărbătorii Naşterii Domnului începe cu mult înainte. Primenirea casei pune în mişcare toată suflarea familiei (Primeneşte gazdă casa/ Umple vadra, pune masa/ Că vă vin colindători – ne învaţă un colind). Gospodinele dau zor prin interioare, iar bărbaţii se învârt de colo-colo asigurându-se de rezerva de lemne, pentru că gerul umblă slobod prin toate încheieturile gospodăriei (a fost scăpat de sub… control!) şi de adusul fânului din locurile mai îndepărtate.

Tăierea porcului este o verigă importantă în lanţul pregătirilor. Cândva, în fiecare gospodărie era cineva care se ocupa de sacrificarea împricinatului. Azi, însă, sunt persoane specializate în tăierea patrupedului. Cu ani în urmă, porcul, după înjunghiere, era învelit într-o pătură de răşină de molid măcinată şi se scufunda într-o covată cu apă clocotită (ocrop). Cu îndemânare, folosind un cuţit, femeile îndepărtau cu uşurinţă partea păroasă. Până nu demult, porcul era pârlit în paie, paie de ovăz pe care gospodarii le obţineau pe câmpul de lângă casă. S-a folosit şi forja pe bază de lemne tăiate mărunt. Se pare că această variantă oferea cărnii gust aparte. Astăzi, observ că metoda cea mai lesnicioasă este cea a folosirii buteliei de aragaz. Mai apoi, porcul este spălat şi urmează tranşarea. Gospodinele pregătesc tobă, chişcă, cârnaţi, şuncă şi altele. Afumarea lor asigură gust şi păstrarea până la vremea coasei.

Pentru că gerul dă târcoale prin ogradă, o vodcă fierbinte, eventual cu unt (untul previne gripa) este binevenită, şi mămăliguţa cu cartofi împreunată cu tochitură adună vecinii în jurul focului de afară.

Trebuie să ştiţi, însă, că, cu ani în urmă, porcul nu se pârlea, se jupuia, pielea se tăia bucăţi şi se bătea în perete, unde rămânea 1-2 săptămâni. Apoi urma dubirea, în zeamă de arin. Meseriaşii din sat confecţionau opinci, aşa-zisele opinci nemţeşti (informaţie orală, Starciuc Gheorghe). Opincile femeieşti aveau gurgui, adică un fel de vârf, în vreme ce la cele bărbăteşti partea din faţă era plată, pentru ca, în timpul lucrului, în pădure, să nu se împiedice prin cepuri şi rădăcini (informaţie orală, Moţco Timofte).

În Ajunul Crăciunului nu se face niciun rău, spune tradiţia (Ce bine ar fi dacă am lua şi azi în seamă această zicere!). În Ajun se pregăteşte masa. Pe masă, se aşază un strat de otavă, în semn de belşug, după care, peste faţa de masă, se petrece o fundă roşie, «în cruce». Apoi, se rânduiesc, după datină, cele 12 feluri de mâncare, toate de post: hribi cu usturoi, bob, sarmale, orez, piroşte, grâu fiert, mere fierte, gogoşi, mălai, prune uscate, cartofi, fasole. Scaunele aveau şi găuri, în care se fixau furcile pentru tors în timpul lucrului, acestea se înfundau cu otavă, în ideea de a… astupa gurile rele din sat. După sărbători, otava se dădea vitelor. Nici foarfecele nu scăpau; erau legate, pentru ca – zice tradiţia – nimeni să nu vorbească de rău.

În Ajunul Crăciunului toţi ai casei ţineau post negru şi rugăciune până după apusul soarelui. Animalele se îngrijeau bine şi primeau tainuri îmbelşugate. Gospodarul casei închidea toate porţile, crezând că aşa va… lăcătui meliţa duşmanului. Găinile erau închise toată ziua, pentru ca uliul să nu le vadă tot anul. Găleţile, toate, trebuiau umplute cu apă, pentru ca, potrivit obiceiului, gospodarilor să le meargă din plin tot anul (informaţie orală, Starciuc Gheorghe, născut în 1933 şi botezat la Şipotele Sucevei, de preot Vasile Antimovici).

În seara de Ajun, gospodinele aşezau pe fereastră porţii din cele douăsprezece feluri de mâncare, pentru a se înfrupta şi morţii. După ce preotul paroh binecuvântează bucatele, toţi ai casei se aşază în jurul mesei. Numai că, având în vedere că preotul ajungea mai târziu, din cauza risipirii gospodăriilor, poate a doua sau a treia zi, familia se aşeza la masă mai repede.

Înainte de a lua masa se spunea o rugăciune. După ce se ridicau de la masă, fata de măritat sau feciorul de însurat ieşeau în pragul casei şi loveau lingurile şi furculiţele, producând un anume zgomot, iar din care parte răzbătea un lătrat de câine, de acolo trebuia să vină partenerul celei de măritat sau a celui de însurat (aspect verificat!).

Vin colindătorii, pentru a ura familiei sănătate, ani mulţi, belşug şi copii în bătătură. Cei din colinda bisericească primeau colaci, slănină, cârnaţi, coaste de porc, pe care o persoană anume le îndesa într-un sac şi, când sfârşeau cu umblatul prin sat, toate erau împărţite între colindători. Banii adunaţi la colindă, ca şi acum, intrau în vistieria Bisericii. Colinda avea, de regulă, şi scripcă, iar, după miezul nopţii, în casele cu fete de măritat se încingea hora, fie în casa mare, fie în tindă. De fapt, muzica tradiţională cuprindea două viori: vioara I şi a II-a. Colinda bisericească ţinea până la Bobotează.

Gospodarii pregăteau şi dădeau preotului şi dascălului un fuior de in sau din cânepă (Povismo); asta se întâmpla de Iordan, când fuiorul se punea pe crucea preotului. Mai apoi, fuiorul de in şi cânepă a fost înlocuit cu prosoape confecţionate de gospodina casei (informaţie orală, Starciuc Gheorghe).

Aşa cum gospodăria, mobilierul interioarelor şi îmbrăcămintea au un anume specific, şi preparatele culinare se înscriu pe linia tradiţionalului. Bucătăria huţulă este bogată, sănătoasă şi cuprinde câteva bucate pe care le-am… cules din lumea satului.

Mămăliguţa cu cartofi. După ce au fost curăţaţi, cartofii se pun la fiert, într-un ceaun. Apoi, se adaugă făină de porumb şi puţină făină de grâu sau griş. Se amestecă bine, folosindu-se un scaun special. Se serveşte cu tochitură, cu huslincă, cu unt şi brânză.

Ieşniţa. Pentru a o prepara, avem nevoie de smântână, ouă bătute şi foi de ceapă verde. Se pune smântâna la fiert şi apoi se amestecă cu ouăle bătute. Se adaugă puţină făină de grâu. La foc moale, se amestecă cu o lingură de lemn până când untul iese la suprafaţă. Se serveşte cu mămăliguţă de cartofi.

Huslinca nu lipseşte din bucătărie. Se poate prepara toamna sau atunci când este nevoie. Huslinca de toamnă, bazată pe lapte mai gras, se păstrează foarte bine pentru iarnă. Laptele fiert, călduţ se toarnă în putină, pe fundul căreia se pune în prealabil «un cuib», adică un polonic de huslincă din rezerva anterioară. Pentru a-i asigura un plus de calitate, se adaugă puţină smântână. Se serveşte numai cu mămăliguţă.

Chişca rusească (chişca cu făină de porumb) seamănă cu cea românească, numai că în obţinerea compoziţiei se foloseşte făina de porumb. Se fierbe, după care se dă la cuptor. Se taie bucăţi potrivite şi se serveşte cu mămăliguţă de cartofi şi huslincă.

Plăcintă pe foi de varză (knişi). Pentru a o pregăti este nevoie de: brânză de vacă, făină de porumb, mărar, foi de ceapă, câteva foi de varză. Aluatul obţinut astfel se aşează pe foile de varză şi se dă la cuptor, direct pe vatră. Când este gata se stropeşte cu smântână.

Piroştele (chiroşte sau perohe). Din aluatul de făină de grâu se taie pătrăţele de mărimi potrivite. Umplutura poate fi din: cartofi cu ceapă rumenită, gem, dulceaţă, brânză. Se pun la fiert şi se servesc calde.

Merişoarele sau afinele cu smântână.

Untul topit cu brânză bătută. Se serveşte cu mămăliguţă şi huslincă.

Zaterka (frecăţei) se prepară din puţină făină de grâu şi apă. Când apa dă în foc, se adaugă mici cocoloaşe din făină de grâu şi se amestecă bine. Când este gata, se presoară puţin zahăr şi se servesc călduţi.

Papanaşii: făină de grâu, zahăr, brânză de vaci şi puţin bicarbonat stins cu zeamă de lămâie.

Palaneţi (Turtă pe plită). Din aluat se taie pătrăţele care se aşază pe plită. Ceea ce rezultă este deosebit de gustos şi se serveşte, de regulă, în zilele de post.

Pampuştele (gogoşile) nu lipsesc de la mesele mari (Crăciun, Paşti, nunţi, înmormântări, petreceri).

În rândul băuturilor se remarcă afinata. Afinele proaspete se pun în borcane sau putini, peste care se toarnă zahăr. Sucul rezultat se amestecă cu vodca, rezultând o licoare delicioasă, care se serveşte la mesele mari şi oaspeţilor de seamă.

Sucul de merişoare şi sucul de afine, sucul de păltinele, sucul de coacăze.

La Şezătoare

În nopţile lungi de iarnă se organizau adevărate şezători («vecerneţi»): se torcea, se cosea, se împletea, se spuneau glume, iar gazda oferea şi o gustare (informaţie orală de la Mechno Eudochia, 82 de ani). Cartofii copţi în rulă cu brânză bătută erau foarte apreciaţi. Urma o ţuică obţinută din cartofi (reţetă numai de ei ştiută; eu n-am aflat-o). La o bucată de vreme treceau pragul casei şi bărbaţii. Evident, după ce sfârşeau rânduiala în gospodărie. Nu lipseau muzicanţii. Se puneau la cale şi oarece căsătorii. Numai că cel sărac trebuia să ia una pe măsură, iar cel bogat tot una avută. Că, deh, aşa era regula (ne povesteşte Starciuc Gheorghe, născut în 1933).

Prelucrarea inului, a cânepii şi a lânii era apanajul femeilor, mai ales în lunile de iarnă. Astăzi, nu se mai cultivă. Bătrânii îşi aduc aminte cum, ajunse la maturitate, inul şi cânepa se recoltau prin tăiere cu secera sau cu coasa, cât mai aproape de sol. Se uscau 3-4 zile, după care fibra se «topea», fie în gropi săpate în mlaştini, fie «pe rouă» sau pe brumă. Fazele următoare erau meliţatul şi trasul la ragilă (un fel de pieptene). Mai apoi, se obţinea fuiorul pentru tors.

Se proceda apoi la obţinerea sculurilor, spălarea şi uscarea lor. În această fază se făcea uz de vârtelniţă. Urzeala era pregătită prin mijlocirea urzoiului. Urzoiul este alcătuit dintr-un stativ aşezat în mijlocul camerei (doi suporţi din lemn puşi în cruce, sub formă de rame, care se învârteau în jurul unui ax, o bară de lemn, care se sprijinea cu un capăt în tavan şi cu celălalt în stativ). Abia acum se pregătea războiul de ţesut.

Urzeala era trecută prin iţe şi apoi prin spată. În final, se obţinea pânza. Aceleaşi faze de lucru le urmau şi sumanii, pânza folosită pentru iţari, prosoape etc.

Prelucrarea lânii. Se poate aprecia că toate piesele de îmbrăcăminte se obţineau în propria locuinţă, vorbindu-se de o adevărată «industrie» casnică. Doar pălăria şi chimirul, pentru bărbaţi, mărgelele pentru ie, mătasea şi cerceii, în cazul femeilor, erau cumpărate.

Mai întâi, lâna era spălată, uscată şi dărăcită. Sumanii erau ţesuţi la războiul de ţesut. Pentru îndesire, sumanii erau duşi la piuă (la Moldova Suliţa) timp de 4-5 zile şi apoi erau uscaţi. Din sumani se croiau sumanul (sardacul) şi iţarii.

Se vede clar că de când luptă pentru… pace, femeile nu se mai apleacă asupra războiului… de ţesut….

Prof. ION AFLOREI,

Izvoarele Sucevei

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: