2016, un an deosebit pentru CSM Suceava

 Cel mai titrat club al judeţului Suceava, Clubul Sportiv Municipal, şi-a premiat sportivii care au obţinut cele mai bune performanţe la competiţiile naţionale şi internaţionale. Anul 2016 a fost unul foarte bun din acest punct de vedere pentru CSM Suceava, sportivii săi câştigând nu mai puţin de 147 medalii, dintre care 138 în competiţiile rezervate juniorilor II şi I, tineret şi seniori, iar nouă în competiţiile naţionale rezervate copiilor. Pe lângă aceste performanţe notabile, clubul CSM Suceava a avut în acest an şi 20 de sportivi la loturile naţionale ale României, dintre care şase de la canotaj, cinci de la atletism, câte doi de la box, lupte greco-romane şi tir cu arcul şi câte unul de la hochei, rugbi şi volei.

„Anul 2016 a fost unul mai bun decât 2015, sportivii noştri câştigând în total 147 medalii, cu 27 mai multe decât anul trecut. Este o perioadă în care este mai greu cu banii, dar cred că ne-am descurcat onorabil. Am avut de la Ministerul Tineretului şi Sportului suma de 1.580.000 lei, de la Primăria Suceava suma de 345.000 lei, iar veniturile noastre proprii au fost de 105.000 lei, finanţări ce ne-au ajutat să obţinem aceste rezultate. Le mulţumesc sportivilor şi antrenorilor pentru efortul depus, dar şi finanţatorilor noştri, MTS, Primăria şi Consiliul Local Suceava pentru sprijinul financiar, fără de care n-am fi putut să facem sport de performanţă”, a declarat, la festivitatea de premiere, directorul Clubului Sportiv Municipal Suceava, Vasilică Băiţan.

Secţia de canotaj de la CSM, coordonată de antrenorul Ion Despa, a avut un an de excepţie la juniori, mai ales în competiţiile internaţionale, unde a obţinut patru medalii la campionatul european şi mondial. Cel mai talentat şi valoros canotor al clubului, dar şi al generaţiei sale, Cosmin Pascari, a ocupat locul I în topul CSM. Cosmin Pascari a excelat ultimii trei ani în competiţiile internaţionale, cu două medalii de aur şi una de argint la campionatele mondiale, prima dintre ele fiind obţinută chiar dacă era junior II. Pe lângă multiplele medalii naţionale, Cosmin a reuşit în 2016 să câştige medalia de aur la mondialele de juniori I cu barca de 4 rame, acesta fiind singurul loc pe podium al delegaţiei României. Mai mult, Cosmin Pascari a câştigat şi argintul la europene, pe lângă multiplele medalii naţionale, atât la juniori, cât şi la seniori, el fiind un candidat serios la barca de 4 rame pentru următoarea Olimpiadă. Pe locul II în topul CSM s-a aflat Larisa Roşu, canotoare antrenată tot de Ion Despa, sportivă ce a luat locul II la europene în proba de 4 vâsle, la o diferenţă foarte mică de medalia de aur. Podiumul clasamentului a fost completat pe a treia poziţie de o altă canotoare, Elena Dănuţ, şi atleta Andreea Doroftei, din Câmpulung Moldovenesc, antrenată de Erzilia Ţâmpău. Pe locul IV au fost tot doi sportivi, atletul Andrei Gafiţa şi canotorul Alexandru Ciobâcă, iar pe locul cinci s-au clasat Andrei Dănilă, de la tir cu arcul, şi Teodor Horătău de la lupte greco-romane.

A şasea poziţie le-a revenit sportivei Ioana Trufin, de la tir cu arcul, şi canotorului Constantin Ştaut, în timp ce poziţia a şaptea a fost împărţită de canotorii Florin Artenie şi Marian Toma. Pe locul opt s-a situat în topul CSM Mykailo Kostach, de la tir cu arcul, şi luptătorul Constantin Huţuleac. Locul al nouălea a revenit lui Ciprian Loghin, de la canotaj, şi atletului Cătălin Şuhani, topul fiind încheiat de veteranul echipei de rugbi seniori, Ştefăniţă Rusu, şi de speranţa voleiului sucevean, Alexandu Raţă.

„Sunt bucuros şi uimit în mod plăcut de performanţele obţinute de sportivii noştri în acest an. Ideal era să avem din nou un sportiv la Jocurile Olimpice, dar ţinând cont că Geanina Beleagă a ajuns acolo, putem să spunem că am avut o reprezentantă, deoarece ea a fost descoperită şi crescută la CSM, iar aici este meritul antrenorului Ioan Despa, pe care-l felicităm şi aşteptăm să mai aibă sportivi la Olimpiadă. Acest clasament al celor mai buni sportivi l-am făcut personal şi sper să nu fie discuţii. Am încercat să echilibrez cât de cât balanţa la unele jocuri de echipă, iar în acest an au fost mai mulţi sportivi la egalitate de puncte şi de aceea împart acelaşi loc”, a afirmat directorul adjunct al CSM Suceava, Valerică Gherasim.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: