Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu

Este necesară modificarea Legii „51% produse româneşti la raft” în două puncte care au fost neclare pentru Comisia Europeană

Pentru a veni în sprijinul Ministerului Agriculturii în ce priveşte dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene, senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donţu, a anunţat că va depune, miercuri, la Senat, o modificare la Legea care obligă hipermarketurile să comercializeze 51% produse locale.

Potrivit parlamentarului sucevean, Ministerul Agriculturii este în prezent în dialog cu Comisia Europeană privind această lege şi trebuie să explice în detaliu şi să transmită răspunsuri complete la nelămuririle formulate de reprezentanţii CE.

„Suntem într-o procedură de dialog cu Comisia Europeană care nu are nicio legătură cu declanşarea unei proceduri de infringement împotriva statului român”, a spus Donţu, care însă a arătat că, pentru evitarea oricăror neclarităţi, este necesară modificarea legii în două puncte care au fost neclare pentru Comisie.

Comisia Europeană a cerut autorităţilor româneşti informaţii suplimentare privind trei articole din legea 150/2016, prin care comercianţii sunt obligaţi să acorde spaţii distincte de expunere şi vânzare „produselor româneşti”, că sunt obligaţi să promoveze prin târguri „produsele alimentare româneşti” şi prevederea ce impune comercianţilor ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi de panificaţie, să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt.

Senatorul Ovidiu Donţu a spus că în ceea ce priveşte primele două aspecte, Ministerul Agriculturii nu a oferit răspunsuri mulţumitoare, motiv pentru care, pentru a veni în sprijinul acestui minister, va iniţa modificarea legii.

Astfel, senatorul PSD a spus că propune abrogarea articolului 10 alineat 6, pentru că este neconstituţional, întrucât obligă supermarketurile să organizeze, pe banii lor, târguri de promovare a produselor alimentare româneşti.

Conform prevederii actuale, „comerciantul persoană juridică autorizată care desfăşoară activităţi de comercializare pentru produsele alimentare are obligaţia de a organiza evenimente de promovare şi vânzare a produselor alimentare româneşti, cu respectarea legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare”.

Ovidiu Donţu a mai spus că la alineatul 1 se va modifica sintagma „produse româneşti” cu „lanţul alimentar scurt aşa cum este definit de Politica Agricolă Comună”.

În formula actuală a legii, „comerciantul este obligat să acorde spaţii distincte de expunere şi vânzare produselor româneşti, în condiţiile legii”.

El a ţinut să sublinieze că aceste două articole au fost introduse la Camera Deputaţilor atunci când s-a dezbătut legea, în Senat fiind aprobată varianta cu formularea „lanţul alimentar scurt aşa cum este definit de PAC”.

Donţu a menţionat că, în ceea ce priveşte esenţa legii, respectiv prevederea prin care comercianţii sunt obligaţi să aibă la raft ouă, carne, legume, fructe, miere de albine, produse lactate şi panificaţie în proporţie de 51 la sută din lanţul alimentar scurt, aceasta nu trebuie modificată, întrucât a fost introdusă în urma dialogului la nivel european privind lanţul alimentar scurt.

El a arătat că Ministerul Agriculturii a oferit Comisiei Europene un răspuns exhaustiv în care explică caracterul nediscriminatoriu al măsurii care, în fapt, stimulează prezenţa diversificată a produselor pe piaţă şi răspunde cerinţei consumatorului referitoare la raportul calitate-preţ al produselor agroalimentare.

Totodată, Ministerul Agriculturii face referire şi la Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind practicile comerciale neloiale ale supermarketurilor, a spus Donţu.

„Am fost la ministrul agriculturii Achim Irimescu şi l-am încurajat să formuleze un răspuns mai complet, iar acesta mi-a dat asigurări că se va bate pentru această lege, că are experienţa de la Bruxelles să convingă Comisia Europeană, ba, mai mult, va emite normele metodologice la această lege în decembrie”, a mai spus Ovidiu Donţu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI