Fotbal, Liga a II-a

FRF i-a „zburat” pe Şoimii Pâncota din eşalonul secund

Etapa a XIV-a a Ligii a II-a de fotbal a fost ultima pentru gruparea Şoimii Pâncota. După ce în 13 runde a realizat un singur punct şi a încasat nu mai puţin de 90 de goluri, formaţia arădeană a părăsit eşalonul secund al fotbalului românesc.

Meciul Şoimii Pâncota – Dacia Unirea Brăila nu s-a disputat pentru că echipa gazdă nu a putut organiza partida. Dat fiind că este a doua neprezentare pentru Şoimii Pâncota, aceasta a fost exclusă din campionat. Aşadar, pentru Şoimii Pâncota disputa cu Foresta Suceava din runda precedentă a reprezentat un fel de „cântec de lebădă”, deoarece a fost ultima reprezentaţie a lor în Liga a II-a.

Excluderea clubului Şoimii Pâncota din campionatul Ligii a II-a nu a rămas fără efect în clasament. Pentru că decizia FRF a venit înainte de finalul turului, toate rezultatele înregistrate de echipa arădeană în meciurile desfăşurate până acum vor fi anulate, conform regulamentului competiţiei. Astfel, victoriile la scor înregistrate de CS Afumaţi (16-0), Sepsi OSK (7-0), Juventus (18-0), Olimpia (9-0) sau Foresta Suceava (14-0), dar şi celelalte mai puţin arătoase vor fi şterse. Totuşi, marcatorii din aceste meciuri care nu se vor mai regăsi în golaverajul echipelor rămase în Liga a II-a vor rămâne în clasamentul golgheterilor, la fel şi cartonaşele galbene acordate în aceste jocuri.

Deci, echipele care au evoluat deja cu Şoimii Pâncota vor rămâne fără punctele obţinute şi golurile date în aceste meciuri, iar de acum înainte, în fiecare etapă, câte o echipă va fi nevoită să stea.

Rezultate consemnate în etapa a XIV-a a Ligii a II-a:

Juventus Bucureşti – ACS Berceni                        5-0

Academica Clinceni – CS Mioveni                        1-4

FC Braşov – Metalul Reşiţa                                  2-0

Dunărea Călăraşi – ASU Poli Timişoara                2-3

Sepsi Sf. Gheorghe – Chindia Târgovişte              2-1

CS Afumaţi – CSM Râmnicu Vâlcea                       3-1

Olimpia Satu Mare – CS Baloteşti                        2-1

Unirea Tărlungeni – UTA Bătrâna Doamnă            2-4

Partida Luceafărul Oradea – Foresta Suceava se va disputa azi, de la ora 14.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: