Astăzi

2000 de sindicalişti din unităţile sanitare sucevene, în grevă generală

> Pe fondul indiferenţei guvernanţilor, nivelul de nemulţumire al salariaţilor din sănătate este în creştere, susţine Romică Balan, şeful sindicaliştilor „Sanitas”

Astăzi, sindicaliştii „Sanitas”, care lucrează în unităţile sanitare sucevene, sunt în grevă generală, raliindu-se, astfel, acţiunilor de protest care se vor desfăşura în întreaga ţară, informează Romică Balan, preşedintele Uniunii Sindicale Judeţene „Sanitas” Suceava. Potrivit şefului sindicaliştilor, la acţiune participă şi peste 2.000 de lucrători din spitalele din judeţ, protestele desfăşurându-se în conformitate cu calendarul adoptat în septembrie 2016.

Balan garantează că pe durata grevei vor fi respectate prevederile legale privind asigurarea unei treimi din activitatea obişnuită, cât şi a tuturor urgenţele medico-chirurgicale.

De asemenea, pacienţii internaţi vor beneficia de tratament şi îngrijire medicală completă. „Pacienţilor cu boli cronice, fără risc vital, le cerem scuze anticipat pentru că, fără a avea vreo vină, vor fi afectaţi de acţiunile noastre şi le solicităm să dovedească răbdare şi înţelegere faţă de colegii noştri care nu doresc decât să reclădească demnitatea lucrătorilor din sistemul sanitar public de stat” reliefează şeful „Sanitas” Suceava.

De precizat este că, în şedinţa de pe 26 octombrie, analizând impactul acţiunilor sindicale revendicative din ultima lună, Consiliului Naţional al Federaţiei „Sanitas” din România a constatat o creştere a nivelului de nemulţumire în rândul salariaţilor din sănătate, ca urmare a punerii în aplicarea a OUG nr. 20/2016 şi OUG nr. 43/2016, cu atât mai mult cu cât atitudinea guvernanţilor a fost de indiferenţă şi de lipsă totală de deschidere pentru dialog.

„Facem apel către toate partidele politice parlamentare să dea dovadă de maturitate şi să îşi asume repararea inechităţilor şi nedreptăţilor generate de cele două ordonanţe de urgenţă în cel mai scurt timp posibil, putând, astfel, să deblocheze activitatea în sistemul sanitar public de stat”, a conchis Romică Balan, preşedintele USJ „Sanitas” Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: