Liderul PMP Suceava, despre activitatea conducerii CJ Suceava:

„Avem horă de luni până sâmbătă”

> Bucovineanul adevărat munceşte toată săptămâna, iar duminica merge la horă, este de părere Corneliu Popovici

 Preşedintele PMP Suceava, Corneliu Popovici, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că activitatea conducerii Consiliului Judeţean Suceava este ca şi inexistentă, acuzând PNL, care are majoritatea în CJ Suceava, cât şi PSD, cealaltă formaţiune care este reprezentată în deliberativul judeţean, că nu fac nimic din ceea ce au promis în campania electorală.

„Activitatea CJ Suceava este tot mai în defavoarea cetăţeanului” a spus Popovici, care a menţionat că atmosfera tensionată este întreţinută şi de PNL şi de PSD.

El le-a cerut celor din PNL şi PSD să prezinte o strategie de dezvoltare a judeţului şi să o pună în aplicare. „Să le vină mintea la cap şi să-şi aducă aminte de promisiunile electorale şi să se apuce de treabă” a mai declarat liderul PMP Suceava.

El a spus că e nevoie de locuri de muncă, de învăţământ, de sănătate de siguranţa cetăţeanului.

„Bucovinenii adevăraţi muncesc de luni până sâmbătă şi duminica merg la horă. Acum este horă de luni până sâmbătă” a conchis Popovici.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI