BRD Groupe Société Générale Suceava a lansat o nouă promoţie pentru seniori

> Cei mai fideli dintre clienţii pensionari au fost premiaţi

BRD Groupe Société Générale Suceava i-a premiat ieri cei mai fideli clienţi seniori ai băncii, cinci suceveni pensionari în relaţii comerciale cu instituţia, unii şi de peste 10 ani.

„Dorim să le mulţumim în acest fel clienţilor noştri seniori, să îi recompensăm pentru că ne-au ales şi, mai ales, să îi asigurăm că vom face tot posibilul să le oferim mereu servicii bune. Vârsta nu trebuie să fie un criteriu de discriminare”, a spus Monica Vornicu, director Grup Retail Suceava al BRD Groupe Société Générale.

La întâlnirea cu clienţii a fost prezent şi Adrian Jantea, directorul regional executiv al băncii, şi Adrian Sorocaniuc, manager Grup Suceava.

Împreună, pe lângă mulţumiri, reprezentanţii BRD au oferit pensionarilor câte un card cadou încărcat cu 400 de lei, şi dacă tot ploua afară, câte o umbrelă.

Premierea seniorilor, clienţi ai băncii, a devenit tradiţie la BRD, în cadrul unor campanii atractive pentru pensionari lansate toamna.

De data aceasta banca are în desfăşurare, până în data de 30 noiembrie a.c., o nouă promoţie, „BRD Senior”, dedicată pensionarilor care aleg să-şi încaseze pensia într-un cont deschis la această instituţie.

„În promoţie sunt incluse o gamă largă de produse şi servicii dedicate, clienţii beneficiind de comisioane 0 la încasarea lunară a pensiei, deschiderea şi administrarea contului curent în lei, deschiderea şi administrarea contului de economii în lei, emiterea, reînnoirea şi administrarea cardului Maestro, retragerea de numerar de la ATM-urile şi POS-urile BRD, interogarea soldului la ATM-urile BRD, două alerte de tip SMS, gratuite, pe lună, la creditarea contului curent cu sume de peste 5000 de lei, plata facturilor la ATM-uri sau canale la distanţă sau plăţile către clienţi BRD, tot prin intermediul canalelor bancare de la distanţă. De asemenea, clienţii beneficiază de dobânzi preferenţiale atât la credite de nevoi personale, cât şi la depozitele în lei şi conturile de economii în lei, deschise la BRD”, se menţionează în comunicatul băncii.

La finalul campaniei, pensionarii care au ales produsele şi serviciile oferite astfel de BRD vor participa la o tragere la sorţi, pentru 50 de premii a 2000 de lei şi zece premii a 5000 de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI