La târgul Expo Real din München

Gheorghe Flutur a invitat oamenii de afaceri să investească în judeţul Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a deschis, marţi, conferinţa dedicată României în cadrul târgului Expo Real care se desfăşoară în această perioadă la München, Germania.

Gheorghe Flutur le-a făcut o invitaţie oamenilor de afaceri prezenţi la conferinţă, atât din Germania cât şi din alte ţări, să treacă munţii Carpaţi şi să investească în judeţul Suceava.

 „Primul mesaj pe care l-am avut a fost ca investitorii să treacă Carpaţii pentru că îi aşteptăm să vină şi în Bucovina” a spus Flutur.

El a prezentat potenţialul judeţului Suceava, atât în ceea ce priveşte resursele umane, resursele naturale, dar şi ale Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Totodată, el a promovat proiectul parcului agroindustrial care ar putea fi înfiinţat în apropierea Aeroportului Suceava, centrul de afaceri cu cele opt pavilioane şi unul expoziţional, aflat în apropierea acestuia, ca şi proiectul parcului de industrie alimentară Suceava – Botoşani.

„Am transmis investitorilor străini că potenţialul Sucevei este demonstrat şi de faptul că ocupăm primul loc la nivel naţional la carne şi lapte. În acelaşi timp, avem şi dorinţa de a procesa fructe, ciuperci şi alte produse, şi de a nu le mai exporta proaspete” a declarat Flutur.

El a mai explicat că judeţul Suceava are şi un extraordinar potenţial turistic, atât prin monumentele istorice unice în lume, cât şi prin autenticitatea păstrată prin tradiţii.

Totodată, preşedintele CJ Suceava a prezentat şi parcul industrial din Siret, care ar urma să fie înfiinţat la graniţa cu Ucraina, ţară cu o piaţă de peste 50 de milioane de consumatori.

„Acest parc are toate utilităţile şi este exact pe frontiera cu Ucraina. Şi să nu uităm că Ucraina e o piaţă de peste 50 de milioane de consumatori şi, mai mult, acest parc e doar la 40 km de aeroportul modernizat din Suceava” a spus Gheorghe Flutur.

În cadrul târgului de parcuri industriale de la München, preşedintele CJ Suceava s-a întâlnit cu responsabila cu problemele economice internaţionale din landul Bavaria, Claudia Schlaiter, şi cu reprezentantul Camerei de Comerţ România – Germania, Sebastian Netz.

Delegaţia suceveană au avut discuţii cu oameni de afaceri din Germania şi din întreaga lume, care doresc să investească în judeţ.

Judeţul Suceava este reprezentat la acest târg de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, de primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu, Gheorghe Gutt, reprezentant al Universităţii „Ştefan cel Mare”, iar ieri urma să se alăture delegaţiei şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Nicolae Troaşe.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI