Salarii sub minimul pe ţară în barurile şi cluburile de noapte sucevene

> În urma descinderilor făcute, inspectorii de muncă au dat amenzi de peste 19.000 de lei > La 3 angajatori au fost descoperite patru persoane care prestau fără forme legale de angajare.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava a desfăşurat, în august şi septembrie a.c., o campanie de identificare şi combatere a cazurilor de muncă nedeclarată în baruri, cluburi de noapte, cafenele şi restaurante. Inspectorul-şef Romeo Butnariu informează că în acţiune au fost angrenaţi 14 inspectori de muncă, aceştia verificând 40 angajatori. În urma neregulilor depistate, 12 dintre patroni au fost sancţionaţi, controlorii dând 20 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 19.300 lei. Pentru muncă fără forme legale au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, la trei angajatori descoperite fiind patru persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare. Pe durata controalelor, inspectorii de muncă suceveni au constatat deficienţe legate de neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă; netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în Registrul general de evidenţă a salariaţilor; netransmiterea în REVISAL a modificărilor intervenite; nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat; neacordarea sporului de modificare a repausului săptămânal; stipularea în contractele individuale de muncă a unor clauze contrare dispoziţiilor legale, cât şi faptul că nu este respectată garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară. Obiectivele campaniei au constat în identificarea angajatorilor care folosesc personal fără forme legale de angajare; determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate la negru; diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a legislaţiei în domeniu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI