La 102 ani, tot drept şi pe picioarele lui, Ştefan Papuc din Lisaura a primit recunoştinţa comunităţii

 În urmă cu doi ani, scriam despre Ştefan Papuc, veteran de război din satul Lisaura, care împlinea atunci venerabila vârstă de 100 de ani; şi nu conteneam să mă mir cât de limpede îi erau mintea şi obrazul, cât de coerente şi vii îi erau povestirile din vremea războiului şi din viaţa de familie.

 Pe Ştefan al lui Pintilie a lu’ Tiă l-au ţinut Dumnezeu şi grija copiilor în viaţă, iar ieri a împlinit 102 ani! Este la fel de demn, cu minţile la locul lor, pupă mâna doamnelor care îl salută şi răspunde prieteneşte la urările ce i se fac, cu un licăr de emoţie şi bucurie în ochi.

Cu o seară înainte abia s-a întors dintr-o călătorie pe care a făcut-o împreună cu fiul

său la Bălţi şi Chişinău, în Republica Moldova, un drum dus-întors de peste 600 km.

La trecerile de frontieră, bătrânul este întotdeauna un motiv de mirare şi glume pentru poliţişti şi vameşi. „Trebuie mereu să îi fac atenţi pe poliţiştii de frontieră că tata s-a născut în anul 1914, şi nu în 2014, pentru că programul de verificare a documentelor nu cuprinde acea perioadă, şi dă eroare” a explicat Constantin, feciorul său.

Doi fraţi, la 104 şi 102 ani, cei mai vârstnici locuitori ai comunei Ipoteşti

Sprijinit într-un baston, bătrânul de 102 ani a urcat singur scările Primăriei Ipoteşti pentru că autorităţile locale, dar şi reprezentanţi ai Centrului Militar Suceava, n-au vrut să lase nemarcată ziua bătrânului, cel mai vârstnic locuitor al satului Lisaura.

Culmea, nu şi al comunei, pentru că cel mai vechi locuitor al Ipoteştilor este Coca, nimeni alta decât sora lui Ştefan Papuc, care locuieşte în satul Tişăuţi şi are 104 ani. Cei doi mai au un frate, mai tânăr, care stă în Humor şi are 93 de ani.

Colonelul Luigi Blezniuc, şeful Statului Major al Centrului Militar Judeţean Suceava, i-a înmânat sărbătoritului o plachetă în care Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Ioan Motoc, îl felicită de ziua lui. „Vă asigurăm de întreaga noastră stimă, consideraţie şi recunoştinţă pentru faptele de care aţi dat dovadă, fiind un exemplu pentru generaţiile care v-au urmat” a transmis ministrul veteranului de război, de 102 ani, de la Lisaura.

Bătrânul a mulţumit şi, după zeci de ani de când a dezbrăcat haina militară, a salutat soldăţeşte, ca în tinereţe. „Mulţumesc, să trăiţi, sănătate şi vouă, la fel!” a răspuns extracentenarul de la Lisaura.

Cu evidentă mândrie că omul acesta trăieşte în comuna lor, primarul comunei Ipoteşti, Augustin Sorin Tofan şi viceprimarul Bobu Constantin, i-au înmânat o diplomă de onoare, un tort şi o sticlă de vin, urându-i viaţă lungă cu sănătate, petrecută şi pe mai departe cu aceeaşi demnitate ca până acum.

„Am avut o viaţă bună!”

 Ce calcule a făcut soarta pentru viaţa lui Ştefan Papuc din Lisaura, judeţul Suceava, nu ştiu. Înţeleg că i-a dat ani mulţi, dar nu trăiţi oricum. S-a născut în 1914, anul despre care istoricii spun că a inaugurat un secol de războaie. A supravieţuit celor două conflagraţii mondiale, a fugit din lagăr, şi-a întemeiat o familie, a muncit la câmp, a supravieţuit anilor în care comuniştii controlau tot şi luau tot, a supravieţuit bolilor, necazurilor, a călătorit prin lume, iar astăzi, la 102 ani, priveşte în spate la toate, cele pe care şi le aminteşte având conştiinţa existenţei trăite cu folos.

„Am avut o viaţă bună, n-am ce zice. Am avut nevastă bună şi harnică, copii buni, fiecare la locul lor, au făcut şcoală, n-am ce mă plânge. Eu am lucrat pământul, am crescut animale, am ţinut un cal mare, chiar dacă eu îs mic de statură. Aram pământul cu calul ăla şi cu unelte făcute de mine. Da, am avut o viaţă bună, chiar n-am de ce mă plânge. Cred că Dumnezeu m-a lăsat să trăiesc atât pentru că, pe unde am fost, nu am făcut rău” îmi spunea bătrânul Papuc la prima noastră întâlnire.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI