Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, dr. Doina Elena Ganea, a declarat ieri, cu prilejul unei conferinţe de presă, că Ordinul 961, care aprobă normele tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, a fost prelucrat ieri cu angajaţii Secţiei Anestezie Terapie Intensivă. Dr. Ganea a precizat că, în următoarele două săptămâni, şefii de secţii îşi vor instrui tot personalul din subordine cu privire la acest ordin. Directorul medical a mai spus că, după perioada de instruire, adică peste două săptămâni, întreg personalul va fi evaluat asupra modului în care şi-a însuşit ordinul.
Reamintim că noile norme standardizează şi actualizează tehnicile de lucru şi de interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie, fiind necesare întrucât toate acestea se realizau conform unor reglementări din 1982.
Ordinul 961 a fost emis în luna august şi este primul act normativ din pachetul legislativ privind controlul infecţiilor nosocomiale. Conform acestuia, infecţiile nosocomiale preiau denumirea de „infecţii asociate îngrijirilor medicale”, a mai informat directorul medical al SJU.
Cu privire la problema infecţiilor nosocomiale, dr. Mihai Ardeleanu, noul purtător de cuvânt al SJU, a declarat, la aceeaşi conferinţă de presă, că spitalul sucevean are format un nucleu de epidemiologi, „foarte bine reprezentat”, format din medic şi asistenţi medicali din spital şi reprezentanţi ai DSP.
Dr. Mihai Ardeleanu a spus că aceştia fac verificări şi în timpul nopţii, întrucât trebuie să gestioneze foarte bine situaţia din punct de vedere epidemiologic, mai ales că în orice secţie poate apărea o astfel de infecţie. „Nu este de dorit ca bolnavul să intre în spital cu o boală şi să iasă cu alta. E absolut necesar să gestionăm problema infecţiilor nosocomiale, altfel ne alegem cu bolnavi infectaţi şi costuri foarte mari pentru tratamentul acestora” a precizat dr. Ardeleanu.


























Comentarii