În nordul Bucovinei, în acest ţinut cu un “trecut frumos, mare, glorios”, care te cucereşte cum îi treci pragul, se află comuna Voitinel.
Istoria Voitinelului este ilustrată şi de Biserica ortodoxă din localitate cu hramul Sfântului Slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, locaş de cult construit din lemn care ilustrează credinţa localnicilor pe de o parte, iar pe de alta, îndemânarea acestora, traduse prin felul în care este amenajată şi decorată.
Vrednicul de pomenire părintele Iulian Cracalia a hotărât dimpreună cu consiliul parohial, să se înceapă înălţarea unei noi biserici în localitatea noastră. Dat fiind faptul că vechea biserică numai răspundea cerinţelor, satul înmulţindu-se şi numărul sufletelor din localitatea noastră fiind mai mare, s-a ridicat această impunătoare catedrală din lemn, am putea, spune pentru timpurile de atunci, dar şi pentru timpurile de astăzi, care reprezintă o mândrie a satului. În timpurile mai noi se manifestă şi o mare grijă cu privire la păstrarea ei intactă şi mai ales la ferirea ei de intemperii, de incendii şi de alte catastrofe naturale şi nu numai.
Nu întâmplător, bisericile de lemn ce se păstrează şi astăzi în această zona Moldovei vădesc migală, delicateţe şi infinită grijă atât pentru rezistenţa în timp a locaşurilor construite din lemn, cât şi pentru decorul acestora: elemente sculptate, ancadramente, brâuri cioplite, motive incizate. Bisericile de lemn din FrătăuţiiNoi, din Horodnic de Jos, din Soloneţ, de la Colacu sau de la Voitinel, toate sunt mărturii vii ale măiestriei cu care acestea au fost nu doar construite, ci şi înfrumuseţate.
Biserica îl prăznuieşte pe 20 iulie pe unul dintre cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament, Ilie Tesviteanul, prilej cu care Biserica parohială din comuna Voitinel îşi serbează hramul. Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul se bucură de o popularitate şi cinstire deosebită în rândurile credincioşilor din localitatea Voitinel şi Biserica noastră Ortodoxă i-a rânduit o zi de mare prăznuire, pentru că virtuţile şi faptele lui minunate strălucesc ca nişte diademe scumpe peste veacuri şi sunt pilde demne de urmat pentru noi.
Prăznuirea Sfântului Prooroc Ilie nu constituie pentru noi, cei de astăzi, doar un prilej de comemorare şi cinstire a unei personalităţi religioase care a strălucit pe firmamentul istoriei acum aproape trei mii de ani în urmă şi a întors lumea de la rătăcire la adevărata credinţă. Sărbătoarea ne îndeamnă pe toţi să păşim pe urmele proorocului şi să imităm faptele lui. „Chintesenţa religiei”, spune Fericitul Augustin, „este ca să practicăm ceea ce sărbătorim şi să facem din obiectul cultului nostru, regula vieţii noastre”.
Dacă veţi veni vreodată în zona Rădăuţilor, nu uitaţi să treceţi şi pe la Voitinel, întrucât aici veţi întâlni oameni primitori, gospodari şi păstrători ai tradiţiilor şi ai portului strămoşesc, dar şi gospodării înstărite. Cu alte cuvinte, aici veţi întâlni satul patriarhal de odinioară cu oameni deosebiţi şi ospitalieri.
Despre sat
Comuna Voitinel este situată în nordul judeţului Suceava, fiind din punct de vedere geomorfologic situată la contactul dintre Obcina Mare şi podişul Sucevei. Din punct de vedere geografic, teritoriul localităţii Voitinel este la aproximativ 25g 45m longitudine estică şi 47g 50m latitudine nordică. Comuna Voitinel se învecinează la vest cu comuna Putna, la nord cu comuna Vicovu de Jos, la est cu comuna Gălăneşti, la sud cu Horodnic de Sus şi la sud-vest cu comuna Marginea. În componenţa comunei intră un singur sat, satul Voitinel. Localitatea se întinde pe o lungime de circa 7 km (sud vest – nord est) şi o lăţime de 3-4 km (nord vest – sud est), însumând o suprafaţă de 22 kmp. Este situată la aproximativ 7 km de graniţa cu Ucraina, la aproximativ 15 km de oraşul Rădăuţi şi 50 km de municipiul Suceava.
Istoricul aşezării
Primele date istorice despre comuna Voitinel le aflăm de pe timpul voievodului Alexandru cel Bun (1400 – 1432) (vezi „Mănăstirea Putna”, de D. Dan, p. 171); prima atestare documentară datează din 18 august 1427. Denumirea localităţii se pierde în negura timpului, totuşi în aceste condici se spune că primul nume al satului Voitinel a fost „Voitin”,probabil după numele unui boier numit „Voitin”, încă înainte de susnumitul domn. Terminaţia „el” s-a adăugat nu se ştie prin ce împrejurări, pe la anul 1650. Alexandru cel Bun întăreşte printr-un hrisov satul Voitin fraţilor Herman şi Iasco, despre care se ştie doar că ar fi avut o casă în apropierea dealului Brădet, ce se află în partea de est a satului („Mănăstirea Putna”, de D. Dan, p. 178).
Ştefan cel Mare (1457-1504), prin uricul din 16 martie 1460, cumpără satul Voitin cu 500 zloţi tătărăşti de la sluga sa Bogdan şi de la fratele său Ivan Mirciun şi poiana unde se afla mănăstirea lor şi vechiul loc de cosit fân ce este pe dealul Brădet, cu tot cu romii ce se aflau aici, şi-l făcu danie Mănăstirii Putna („Mănăstirea Putna”, de D. Dan, p. 177). Mai târziu, pe 18 decembrie 1723, episcopul de Roman Atanasie, dăruieşte printr-o scrisoare Mănăstirii Putna o prisacă cu 50 de stupi din satul Voitinel. Cum că în satul Voitinel ar fi existat şi un preot în vremea aceea, o putem deduce din faptul că Ştefan cel Mare şi uricul din 16 martie 1496, pune sub ascultarea arhimandritului de la Putna, Kir Popa Paisie, toate bisericile şi preoţii lor şi între acestea este amintit şi satul Voitin cu preoţii lor (vezi D. Dan, pp. 20-21).
Biserica
Despre o administraţie propriu-zisă a satului Voitinel s-ar putea vorbi pe la anul 1800, având în vedere că la 1818 s-a clădit prima biserică din lemn. Această biserică a fost adăugită şi mărită în anul 1868. Pe la anul 1880 parohia Gălăneşti devine de sine stătătoare, dezmembrându-se de satul Voitinel, de care a aparţinut până la această dată. Biserica din lemn cu hramul „Sfântul Ilie” a fost clădită în 1818, pe cheltuiala credincioşilor ortodocşi, catapeteasma s-a făcut abia în 1825, pe cheltuiala lui Panaite Bontoş. Deşi în anul 1868 biserica a fost reparată şi mărită, totuşi nu a corespuns cerinţelor prezente. Izbucnind Primul Război Mondial, nu se putea realiza dorinţa credincioşilor de a ridica o nouă biserică. Abia în anul 1925, preotul Iulian Cracalia, ajutat de inginerul Teofil Gramatovici, inspector general la Fondul Bisericesc, a întocmit proiectul pentru o nouă biserică de lemn, finalizată în anul 1927, fiind sfinţită în acelaşi an pe data de 20 iulie de către ÎPS Nectarie Cotlarciuc, mitropolitul Bucovinei. Biserica veche, după clădirea celei noi, a fost dăruită de parohie satului Bănceşti de lângă Siret. De la biserica veche au rămas catapeteasma, icoane, cărţi bisericeşti, care au fost aduse în biserica nouă. Meşterul care a clădit noua biserică a fost Alexandru Bodnar cu fiii săi, din satul Hurjuieni.
Noua biserică este în stil treflat, cu trei turnuri, dintre care unul mai mare de 25 înălţime în mijlocul bisericii, iar două mai mici.
Suprafaţa bisericii în interior este de 130 mp, fiind destul de luminoasă şi corespunzând cerinţelor actuale. Stilul bisericii este la fel ca cel al bisericilor din Laura, Vicovu de Sus şi Hurjuieni, mai mult huţănesc.
Pereţii bisericii în exterior sunt acoperiţi cu şindrilă în formă de solzi. În interior pereţii din bârne cioplite au rămas netencuiţi până astăzi.
Preoţii slujitori
Preoţii despre care ştim că au slujit în decursul vremii la această biserică sunt:
Pr. Iulian Cracalia(1922-1930);
Pr. Gheorghe Popescu(1930-1937);
Pr. Modest Grădinaru(1937-1942);
Pr. Gheorghe Puha(1942-1943);
Pr. Valentin Sârghie (1943-1986) – în timpul păstoririi sale, între anii 1961-1962 s-au efectuat lucrări de restaurare, prin acoperirea bisericii cu tablă;
Pr. Mihai Fediuc (1986-1994) – în timpul slujirii sale, s-a împrejmuit cimitirul cu gard nou din metal şi s-a construit pe locul vechii biserici din cimitir un mic paraclis de zid cu hramul Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva;
Pr. Florin Mateiciuc (1994-2002) – în timpul păstoririi sale, între anii 1994-1996, biserica a fost renovată la exterior, prin schimbarea şindrilei de pe pereţi, prin înlocuirea ferestrelor şi prin schimbarea acoperişului.
Din anul 2002 slujeşte la această biserică semnatarul acestor rânduri, pr. Cristian-Vasilică Căpitan, care a continuat lucrările predecesorilor săi, continuând să adauge la cele existente lucrările ce se impuneau atât la Biserică, prin completarea catapetesmei cu două registre sculptate la care s-au pus icoanele Sfinţilor patroni şi ocrotitori ai acestor locuri (Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Cuv. Maica noastră Parascheva de la Iaşi, Sf. Leontie de la Rădăuţi şi Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt), s-a confecţionat mobilier nou în Sfânta Biserică din lemn sculptat, s-a confecţionat un nou gard împrejmuitor din piatră cu elemente de lemn la Sfânta Biserică şi la intrare, s-a ridicat o frumoasă clopotniţă (între anii 2004-2006) din piatră, acoperită cu tablă, cu icoana hramului în frescă pe frontispiciu la intrare. Între anii 2010-2013 s-a construit şi o casă socială din cărămidă, acoperită cu tablă, care poate servi şi ca praznicar fiind dotată cu bucătărie, cameră de protocol şi sală de mese, aflată în curtea Bisericii. De asemenea, s-a construit în anul 2014 un lumânărar din piatră, acoperit cu tablă, tot în curtea Bisericii parohiale. În anul 2015 s-a schimbat învelitoarea de tablă a Sfintei Biserici şi s-a vopsit faţada exterioară. În anul 2016 s-a schimbat instalaţia electrică la Sfânta Biserică şi s-a pavat curtea Bisericii parohiale.
Pe lângă aceste activităţi administrative, la nivelul parohiei se desfăşoară şi activităţi social-filantropice. De asemenea, nu sunt neglijate nici activităţile catehetice, acum desfăşurându-se cursurile catehetice din cadrul proiectului “Hristos împărtăşit copiilor” precum şi cele din cadrul proiectului “Alege Şcoala”.
Pr. Cristian-Vasilică Căpitan
Comentarii