De sărbătoarea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tezviteanul, ieri, pe străzile din zona centrală a municipiului Fălticeni, s-a desfăşurat o procesiune religioasă. Un alai format din preoţi şi credincioşi a străbătut, în sunet de toacă, în rugăciune şi intonând cântece bisericeşti, centrul oraşului, pe jos, purtând racla cu Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Epictet şi Astion, icoana Sfântul Ilie Tesviteanu şi icoana Sfinţilor Epictet şi Astion. Privitorii de pe margine, instituţiile, societăţile comerciale şi locuinţele de pe străzile pe care a avut loc procesiunea au fost stropite cu apă sfinţită.
Înainte de preocesiune, un impresionant sobor de preoţi din protopopiatul Fălticeni a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica cu hramul „Sfântul Ilie”, aici amintindu-se şi de minunile făcute de Sfântul Ilie, care după 3 ani şi jumătate de secetă a salvat de la moarte, prin rugăciune, poporul din Israel. După rostirea pericopei evanghelice, pr. paroh Ionel Marian a adresat un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat personalitatea Sfântului Profet Ilie Tesviteanul. Sfântul Proroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat.
De 11 ani a intrat în tradiţia municipiului Fălticeni ca, în ziua în care este sărbătorit ocrotitorul urbei de pe Şomuz, să aibă loc o procesiune prin oraş cu moaştele unor sfinţi. Ca şi anul trecut, ieri, începând cu ora 12, racla cu moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion a fost purtată în procesiune prin centrul aşezării, prima oprire fiind în faţa sediului Poliţiei Municipiului Fălticeni, unde preoţii s-au rugat pentru cei ce asigură un climat de linişte şi bună convieţuire în localitate, apoi în faţa Spitalul Municipal, unde s-au rugat pentru sănătatea bolnavilor internaţi, mulţi venind să asiste la rugăciune, iar alţii, care nu se pot deplasa, privind de la geam. Următorul popas a fost la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, preoţii rugându-se pentru locuitorii urbei de pe Şomuz, la fel cum au făcut-o şi în faţa Catedralei „Învierea Domnului”. Şi în faţa Primăriei Fălticeni moştele Sf. Epictet şi Astion au staţionat preţ de câteva minute, fiind rostite rugăciuni pentru cei ce conduc oraşul sau se află în slujba cetăţenilor din localitate, pentru bunăstarea locuitorilor şi dezvoltarea oraşului.
La procesiune au participat câteva sute de fălticeneni şi credincioşi din localităţile învecinate, împreună cu primarul Cătălin Coman, viceprimarul Constantin Bulaicon, consilieri locali, şefi ai instituţiilor publice. Procesiunea s-a desfăşurat cu binecuvântarea ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.
„În anul 2006, pentru prima oară a avut loc o procesiune religioasă de proporţii în oraşul Fălticeni, aceasta fiind precedată de o slujbă arhierească. De atunci, această iniţiativă luată de adormitul întru Domnul părintele Teodor Marian, se cere neîntreruptă. La sfârşitul Sfintei Liturghii de astăzi, s-a făcut amintire spre neuitare lista personalităţilor care strălucesc în galaxia ţinutului Fălticenilor, a oamenilor de cultură, a avut loc pomenirea ctitorilor biseircii şi a eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru libertatea ţării şi apărarea credinţei noastre creştine. Cu această procesiune şi cu acest buchet de sfinte slujbe închinate lui Dumnezeu, enoriaşii, credincioşii urbei şi cei din împrejurimile oraşului Fălticeni fac, prin pelerinajul pe care îl organizăm în fiecare an, o mărturisire de credinţă. Să fii pelerin şi să faci pelerinaj înseamnă să mărturisim credinţa noastră, să fim mărturisitori vii ai ortodoxiei” a spus pr. paroh Ionel Marian.
După procesiune, casa de prăznuire a Bisericii Sfântul Ilie a fost plină cu bucate, iar la casele gospodarilor din Fălticeni s-au organizat praznice mari, fiind o tradiţie ca musafirii din alte localităţi să fie aşezaţi la masă. Pe lângă apărătorul municipiului Fălticeni, Sfântul Ilie este cunoscut şi drept ocrotitorul celor care îşi desfăşoară activitatea în văzduh; de aceea Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este celebrată tot de Sfântul Ilie.
Sfinţii Epictet şi Astion sunt cei mai vechi martiri din ţara noastră. Ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuţiei lui Diocleţian (284-305). Au primit moartea martirică în cetatea Halmyris, vechea cetate creştină asezată pe malurile Dunării, ce se numea în antichitate Almyra.
Sfântul Epictet era originar din părţile Răsăritului. A primit harul preoţiei şi s-a învrednicit de darul vindecării orbilor, ologilor şi a celor demonizaţi.
Sfântul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. Se converteşte la creştinism în urma întâlnirii cu preotul Epictet, iar împreună cu acesta ajunge în cetatea Halmyris. Mai târziu, şi tânărul Astion se învredniceşte de darul facerii de minuni, tămăduind un îndrăcit şi făcând sănatos un om ce căzuse de la înălţime, rămânând aproape mort.






































Comentarii