
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, că a constatat că există o rezistenţă
la schimbare, pe care o înţelege, dar nu o acceptă, după ce a fost acuzat de PSD de metode „a la Erdogan”, prin decapitări ca pe Bosfor, în ceea ce priveşte noua organigramă a Consiliului Judeţean Suceava, care prevede desfiinţarea funcţiei de director general şi a altor patru funcţii de director, direcţiile respective urmând să fie reorganizate în servicii.
Flutur a spus că noua organigramă este o formulă mai simplă şi eficientă de funcţionare a structurilor din CJ Suceava pe orizontală şi pe verticală, arătând că scopul modificărilor este o activitate mai bună.
Consilierul judeţean PSD Alexandru Rădulescu a spus însă că nici proiectul prezentat şi nici expunerea de motive nu-l conving că va fi eficientizată activitatea şi că nu s-a explicat nici cum se întăresc aceste servicii. El a arătat că prin noua organigramă sunt lezate câteva persoane care şi-au făcut treaba, dar că este problema preşedintelui CJ Suceava să aprecieze cum vrea să lucreze aparatul din subordine. Rădulescu a subliniat că noua organigramă va dilua reprezentarea Consiliului Judeţean Suceava în relaţiile cu alte instituţii.
Liderul grupului PSD din CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a spus că se poate vorbi de o „epurare a la Erdogan”, cu decapitări ca pe Bosfor, mai ales că dispar funcţii publice de conducere. El l-a întrebat pe Gheorghe Flutur dacă are în vedere să revină la direcţii în Consiliul Judeţean Suceava şi când se va realiza această modificare.
Consilierul PNL Vasile Tofan a arătat că abordarea lui Nechifor nu este corectă şi că ar trebui identificat şi ayatollahul care este în opoziţie cu Erdogan. Dar Nechifor i-a amintit lui Tofan că este într-o situaţie ingrată, fiind unul care a fost autorul unui puci eşuat. Nechifor a făcut referire la dorinţa lui Vasile Tofan, înaintea alegerilor din 2012, când a încercat să fie candidatul USL la funcţia de primar al municipiului Fălticeni.
La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a replicat PSD că sub masca unui zâmbet cumsecade „e venin şi otravă”, cerând să se intre întrun regim normal şi să nu se mai vorbească de Bosfor şi Dardanele doar pentru apariţii televizate.
„Cred că populaţia judeţului aşteaptă de la noi să facem treabă. Dacă nostalgia organigramelor e prioritate la PSD, o înţeleg” a spus Flutur, precizând că nu se reduce niciun post.
El a mai spus că a constatat că există o rezistenţă la schimbare. „O înţeleg, dar nu o accept”, a specificat Flutur.
El a adăugat că a văzut „plânset sindicalist” la PSD, dar că nu a fost dat nimeni afară şi că organigrama a fost realizată doar pentru eficientizara activităţii.
Totodată, Flutur a avertizat PSD să nu se aştepte să atace politic în CJ Suceava şi să nu primească ripostă.
El a explicat că cei din PNL nu au vrut să provoace şi a solicitat să nu se mai facă diverse comparaţii cu personaje din alte ţări.

























Comentarii