Din seria „Totul pentru gust”

Vinuri şi poveşti franţuzeşti, la Real Suceava

Totul pentru gust 1
Când vine vorba de vinuri franţuzeşti, cunoscător sau nu, îndrepţi ţinuta şi, cu respect, deschizi mai întâi urechile pentru poveştile lor, poveşti care deapănă secvenţe din însăşi istoria Franţei. Apoi când poţi, dacă poţi şi ai consideraţie pentru vinul de calitate, cochetezi cu clipirea culorii din pahar şi te lansezi în surprinderea aromelor simple sau complicate, cuminţi sau păcătoase, dulci sau aspre, coapte sub soarele care a încălzit tunicile muschetarilor lui Dumas, pereţii „je t’aime” din Montmartre, asfaltul de sub Arc de Triomphe şi tricourile cicliştilor în Tour de France.

Nu ştiu dacă după degustare devii mai deştept. Mai prost sigur nu, dar, în plus, garantez, vei fi un pic mai fericit.

„Ce-i cu ăştia de beau vinuri de 300 de euro sticla?” mă întreba dăunezi un coleg? „Nişte snobi…” credea el.

În mare parte, colegul ar putea avea dreptate pentru că sunt destui care aruncă bani prin cârciumi pe cea mai scumpă sticlă de vin din gestiune, doar ca să demonstreze în faţa amicilor, femeilor de-o noapte, subordonaţilor că au cu ce-şi permite licori are costă cât un concediu de pălmaş în Grecia. Şi nu e un păcat de buzunarul lor pentru că, la 30 sau 300 de euro sticla, omul sigur nu iubeşte vinul şi habar n-are ce bea. Are parte cel mai probabil o sticlă cu etichetă faimoasă, dar cu un lichid ce nu are nimic de a face cu vinul original.

Un francez, despre vinurile de la el de-acasă

Sunt oameni în Suceava care te ajută să recunoşti calitatea vinul original, un vin care pe raft în Real Wine Boutique de exemplu, costă de trei ori mai puţin decât într-o altă ţară europeană, cu un popor mai bogat. „Magazinul nostru organizează, de aproape un an de zile, evenimente educative ce ţin de promovarea vinurilor româneşti şi internaţionale, dar numai vinuri corecte, originale şi consumul lor în asociere cu mâncarea potrivită. Având la dispoziţie un «raft» generos, divers şi cu vinuri de calitate, desăvârşim cunoştinţele cunoscătorilor şi încercăm să dăm repere celor care vor să înveţe” a afirmat Aurora Bârzu, directorul Real Suceava.

În acest context, la sfârşitul săptămânii trecute, hipermarketul din Şcheia a fost gazda unei degustări de vinuri franţuzeşti, eveniment inclus în lista manifestărilor „Totul pentru gust”. Degustarea a fost organizată de „Cavalerii Vinului”, o organizaţie europeană cu reprezentanţă şi la Suceava, ce-şi revendică tradiţia din ordinele cavalereşti medievale, în special cea a Ordinului Sfântul Gheorghe de la 1273.

În colaborare cu Chef Market, cavalerii au prezentat pentru aproximativ 50 de persoane vinuri din regiunile Loire, Provence, Bordeaux, şi, bonus, un vin sicilian.

Purtătorii de cuvânt au fost consilieri cu gust şi cu şcoală în de-ale vinului şi mâncărilor asortate acestora. În primul rând un francez autentic şi perfect graseiat, care ştie destulă română, Pascal Maugourd, apoi un pasionat de vinuri şi un apreciat life coach, Ladislau Kristof, şi Liviu Ciorpec, omul care găteşte sub nasul publicului cu aceeaşi pasiune cu care gustă vinul bun.

Totul pentru gustÎntâmpinarea s-a produs în stil autentic francez, cu un vin spumant, un roze din valea Loarei, pe nume Langlois-Chateau Cremant. A urmat un alt roze răcoritor, din Provence, în compania unui somon poşat cu lime şi un sos derutant de coriandru. Un curry galben cu creveţi s-a împletit bine cu un vin sauvignon blanc pe care francezii în numesc Sancerre, dar nu degeaba, pentru că are aromă şi gust specific.

Între poveştile fiecărui vin, în care a fost vorba despre istoria, geografia, cultura şi năravurile francezilor, cu dezvăluirile gourmet ale lui Pascal, Loţi şi Liviu, şi-a făcut loc o explozie de arome roşii dintr-un Saint Emilion vechi de 7 ani, de Bordeaux, alături de o pulpă de raţă cu cartofi cum altfel decât franţuzeşti.

Desertul a fost fraco-sicilian: o cremă de zahăr ars, la un dulciuc Sensi Bianco Primavera.

„Cred că de un an de zile, de când la Real se organizează astfel de evenimente, am reuşit să schimbăm puţin optica privind consumul de vin. Vinul este o băutură, e drept, dar este în acelaşi timp şi o poveste în jurul căreia se adună oameni ca să o afle” crede Aurora Bârzu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: