Cabaretul cuvintelor

Limba pe care o vorbim (dintre noi, unul; între noi, mai mulţi şi cu toţii) se preschimbă de la o etapă la alta, de la un moment la altul, de la un vorbitor la altul. Nu se poate să nu sesizăm apariţia şi intrarea în uz a diverse achiziţii, fie dinspre alte limbi, fie dinspre alte maniere de rostire (cum sunt cele utilizate pe reţele sociale). Însă dacă – accidental sau nu – se întâmplă să deschidem şi să răsfoim câteva cărţi de literatură de la sfârşitul sec. XIX, din prima jumătate a sec. XX sau chiar mai dinspre noi, ori dacă nu chiar un dicţionar al limbii române, s-ar putea să descoperim cu uimire (poate şi cu întristare, frustrare) ce vaste spaţii de expresie am părăsit sau suntem pe cale a părăsi. Mă refer la acele foarte numeroase cuvinte pe care suntem tentaţi a le cataloga drept arhaisme, regionalisme ieşite din uz, sinonime deja de rară folosinţă, cuvinte care, analizate cu atenţie şi implicare, reflectă că suntem pe cale de a sărăci. Mă refer la realitatea că toate acestea, chiar şi aţipind în mintea şi glasul nostru, încă mai evocă trăiri de care riscăm a ne înstrăina. Dacă am numit această însemnare „Cabaretul cuvintelor”, este fiindcă şi textul astfel intitulat al lui Matei Vişniec se referă (şi) la această situaţie, ce nu este doar de ordin lingvistic, de fapt privind fiinţa în profunzimea sa. Ori, altfel spus, invocând ultimul vers din „Epigonii” lui Eminescu: Lumea-i cum este… şi ca limba suntem noi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: