> „Celebrul site nu a adus niciun prejudiciu economic, pentru că serviciile nu s-au furnizat, iar contractul a devenit nul de drept” susţine primarul Ion Lungu
Contractul pentru realizarea şi furnizarea de servicii aferente paginii web a cinematografului „Modern” din Suceava nu a mai fost pus în aplicare, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Şeful executivului precizează că achiziţia a fost făcută prin Serviciul de achiziţii publice al Primăriei, iar suspiciunile privind suma exagerată care urma să fie alocată din bugetul local au avut drept cauză o „eroare de comunicare”.
„Celebrul site a adus un prejudiciu de imagine Primăriei. Nu a adus niciun prejudiciu economic pentru că, la vremea respectivă, era stabilit un termen de livrare a acelor servicii. Acestea nu s-au furnizat şi, ca atare, contractul s-a reziliat, devenind nul de drept” susţine Lungu.
Edilul-şef nu s-a pronunţat asupra supraevaluării serviciilor în cauză, menţionând că procedura ar putea fi reluată. „În perioada următoare o să verificăm caietul de sarcini şi o să-l mai scoatem încă o dată la licitaţie” a arătat Ion Lungu.
Reamintim că, la începutul lui februarie, viceprimarul Lucian Harşovschi făcea public că o sumă de 80.000 de lei va fi plătită de la bugetul municipiului Suceava pentru pagina web Cinemamodernsuceva.ro a cinematografului „Modern”. El preciza că site-ul în cauză a fost realizat de o firmă bucureşteană, care se va ocupa inclusiv de activităţile de actualizare şi de mentenanţă a acestuia şi că se fac demersuri pentru introducerea plăţii online cu card bancar a biletelor. Ulterior, Lucian Harşovschi a revenit, spunând că este vorba doar despre 60.000 de lei pe an, în aceeaşi bani intrând şi două aplicaţii pentru telefoanele mobile, respectiv Android şi iOS, precum şi alte servicii.
























Comentarii