Comisarul-şef Ioan Todiruţ, trimis la închisoare pentru 3 ani şi 10 luni

Curtea de Apel Iaşi l-a trimis la închisoare pe fostul şef al IPJ Suceava Ioan Nicuşor Todiruţ pentru „abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial”.

Acesta ar avea de executat o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni, aceeaşi decizie, pentru aceeaşi infracţiune, fiind dată de magistraţi şi în cazul comisarului-şef Alexa Dumitru Teodorovici, fostul şef al Serviciului Logistic din cadrul IPJ Suceava.

În acelaşi dosar, Constantin Bujorean, administratorul firmei SC Servicii Comunale SRL, complice la infracţiunea de mai sus, a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni închisoare, prin contopirea a două pedepse.

Câte 3 ani, respectiv 2 ani de detenţie au primit şi cei doi evaluatori ANEVAR, Mihai Sorin Muntean şi Gheorghe Licurici, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial”.

Sentinţa Curţii de Apel Iaşi este aproape finalul (sentinţa putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi face referire la dosarul privind achiziţia, în anul 2006, a actualului sediu al Poliţiei Municipiului Suceava.

Potrivit procurorilor DNA, fosta clădire a fabricii de tricotaje „Zimbru” a fost achiziţionată la un preţ mult mai mare decât valoarea ei reală, prejudiciul creat Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv statului, fiind considerabil.

Responsabilităţile penale ar putea fi explicate astfel: şeful IPJ a achiziţionat clădirea, Teodorovici l-a ajutat să sară peste procedurile legale de achiziţie, Bujoreanu l-a ajutat pe acesta din urmă cu zeci de facturi pe investiţii făcute, chipurile, în clădire, dar care n-au fost efectuate niciodată, iar evaluatorii au întocmit un raport “umflat”, în urma căruia imobilul avea o valoare mult peste realitate.

„În perioada iulie – octombrie 2006, în timpul procedurii de achiziţie a unui imobil în care urma a fi stabilit sediul Poliţiei municipiului Suceava, Todiruţ a semnat un contract prin care a dispus, din bani publici, plata unei sume cu 5.865.152 lei mai mari decât valoarea de piaţă a imobilului. Imobilul a fost achiziţionat de la SC Servicii Comerciale SRL Suceava, reprezentată de Constantin Bujorean”…

„În calitate de şef al Serviciului Logistic din cadrul IPJ Suceava, inculpatul Teodorovici Alexa-Dumitru a creat premisele încheierii contractului fără parcurgerea etapelor legale, în sensul că a dispus întocmirea unor acte, dintre care unele retroactiv, menite să confere o notă de legalitate procedurii de achiziţie a imobilului” comunicau procurorii în februarie 2014, la trimiterea în judecată a fostului şef al Poliţiei Suceava şi a complicilor lui.

Dosarul achiziţiei „ruinei” care a devenit sediului Poliţiei Câmpulung, încă pe rol

Ioan Todiruţ mai are pe cap un dosar de aceeaşi natură ce vizează achiziţionarea, tot în anul 2006, a Sediului Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc, imobil aflat, până în 2006, în proprietatea SC Geomold SA.

Potrivit anchetatorilor, inspectorul-şef pe atunci al IJP Suceava, fără să respecte legislaţia privind achiziţiile publice şi încălcându-şi atribuţiunile de serviciu, a achiziţionat un „cancer” de clădire, degradată aproape pe jumătate, pe care MAI a plătit 2,6 milioane de lei.

Pentru repararea ei, Todiruţ a cerut ministerului mai mulţi bani decât a dat pe imobil, respectiv 3 milioane de lei. Iar pentru că nu i-a primit, clădirea a continuat să se strice vreme de aproape 4 ani. În tot acest timp, fostul proprietar, SC Geomold, a fost lăsat de Todiruţ să funcţioneze în clădirea cu pricina, fără să plătească vreun leu chirie, suma pe care IPJ ar fi trebuit s-o primească fiind de 380.000 lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: