Dolarul la un nou minim al ultimelor şase luni

Perechea euro/leu a continuat să se tranzacţioneze într-un culoar de circa jumătate de ban, însă dolarul a atins un nou minim al ultimelor aproape şase luni.

Media monedei americane a scăzut de la 3,9248 la 3,9246 lei, în timp ce cotaţiile din piaţa valutară fluctuau între 3,909 şi 3,928 lei.

Cursul euro a crescut de la 4,4664 la 4,4648 lei, în timp ce tranzacţiile s-au realizat între 4,4660 şi 4,4690 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4650 – 4,4680 lei.

Analiştii pun stabilitatea euro pe seama faptului că piaţa aşteaptă votul din Camera Deputaţilor asupra Legii „dării în plată” cât şi a faptului că pe plan internaţional nu au fost publicate date economice importante, care să influenţeze cotaţiile.

Pe de altă parte, INS a anunţat ieri că rata anuală a inflaţiei de luna trecută a scăzut la -3%, faţă de martie 2015, atingând un nou minim istoric. În februarie inflaţia a fost de -2,7%, faţă de luna similară din 2015.

Reamintim că BNR anticipează creşterea inflaţiei în ultima parte a acestui an şi în 2017, ceea ce ar putea determina majorarea dobânzii sale de politică monetară.

Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale la 1,087 – 1,09 franci/euro, a scăzut de la 4,1046 la 4,1027 lei.

Perechea euro/dolar se tranzacţiona între 1,1375 şi 1,1427 dolari, valori apropiate de cele de la sfârşitul săptămânii trecute, în ciuda ultimelor declaraţii ale oficialilor BCE.

Aceştia au declarat că instituţia cu sediul la Frankfurt este pregătită să lanseze un nou pachet de stimulare a economiei din zona euro, prin care să provoace creşterea inflaţiei.

„Banca Centrală nu se va preda inflaţiei excesiv de scăzute. Anul acesta va reprezenta o provocare la fel de mare ca ultimii patru ani pentru BCE, în condiţiile în care nesiguranţa despre economia mondială atârnă greu asupra inflaţiei”, a declarat Mario Draghi. În mod normal, astfel de afirmaţii ar fi produs deprecierea imediată a euro, însă investitorii sunt mult mai preocupaţi de politica monetară foarte prudentă a Rezervei Federale americane.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: