Este de privit cu invidie, dar şi ca un imbold (în ce mă priveşte) determinarea cu care ziaristul a predat armele scrisului poetului, iar acesta se află deja la al cincilea volum de poezie. Se adaugă acestora două de publicistică, adunată din cea risipită în ziarul căruia i s-a dăruit zi şi noapte – Crai nou.
Este vorba despre Ion Paranici, fostul redactor-şef al acestui ziar, şi despre noul său volum de versuri – Mersul înserării (Ed. Junimea, Iaşi, 2016).
Elegant, purtând culoarea unui manuscris îngălbenit de vreme, tomul de aproape 100 de pagini este structurat pe trei cărţi – Focul aleargă, Vremea din oameni şi Din neam de cuvinte –, 50 de poeme în total, şi o Addenda, reunind câteva referinţe critice esenţiale pentru opera poetului. De unde reţinem această frază, purtând semnătura unui alt jurnalist de seamă care a combătut la acest ziar, Ion Nedelea, fost redactor-şef adjunct: „Stăpân pe cuvinte, ca un luminat boier (al minţii), Ion Paranici nu le sileşte să se supună vrerii sale lirice, ci doar le alege cu iscusinţă pe cele mai vrednice pentru anume ţeluri poetice, lăsându-le libertatea să-şi dezvăluie energiile şi adâncimile dobândite prin veacuri” (p. 80). Şi iată versuri: „Vântul, şi el/ Nu mai crede-n nimic,/A lăsat undeva partitura/ Şi noaptea în care trăim/ Este goală.// Mai bine ca mine-ar/ Putea cineva/ Să păzească liniştea-aceasta? (p. 18).
Comentarii