De la Rarău la Salina Cacica sau cum a ajuns Rapid CFR Suceava din „săgeată albastră“ un fel de „mocăniţă“

 După etapa a X-a a Seriei I a Ligii a II-a de fotbal, în care Rapid CFR Suceava a „smuls” o remiză pe terenul liderului Rapid Bucureşti, iubitorii jocului cu balonul rotund din Bucovina, care urmăriseră jocul la televizor, îşi făcea iluzii că echipa Sucevei ar putea forţa promovarea în Liga I. În acel moment, Rapid CFR Suceava avea 19 puncte. De atunci s-au scurs nu mai puţin de 14 etape, iar gruparea suceveană a adunat doar 6 puncte din 42 posibile, încheind sezonul regulat cu 25 de puncte. De pe locul secund, Rapid CFR Suceava a ajuns pe locul zece şi va juca în play-out pentru evitarea retrogradării.

Noi nu suntem psihologi, antrenori cu licenţă, specialişti în „dinamica jocului” şi nici nu ştim efectele razelor de lună asupra ghetelor cu crampoane turnate. Însă un lucru putem spune.

Pe vremuri, echipele care urmau să vină pe stadionul „Areni” aveau frisoane, jucătorilor lor făcându-li-se „pielea de găină” doar când se gândeau cum vor coborî treptele tunelului de intrare pe teren. De ce se întâmpla acest lucru?

Pentru că aici, la Suceava, fotbaliştii de atunci „mâncau jar”, „băgau şpan” şi „muşcau lanţul”. Adică încercau din răsputeri să fie primii la minge, nu renunţau la niciun balon, se ţineau scai de adversarii lor şi, la final de joc, îşi scoteau gazon din şort după atâtea alunecări pe care le făceau. Altfel spus, pe vremuri fotbaliştii luptau pentru victorie, pentru publicul spectator din Suceava şi puţini se puteau lăuda că au câştigat aici pe „Areni”.

În acest moment, dacă vor să joace în sezonul viitor în singura serie de ligă secundă din România, care va avea 22 de echipe, să evolueze pe terenuri de legendă cum ar fi cel de la Arad sau de la Cluj, jucătorii echipei Rapid CFR Suceava trebuie să fie pregătiţi să lupte până la sacrificiu pentru fiecare punct pus în joc şi să arate atitudine.