Prinţesa Victoria a născut un băiat, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Suediei

Prinţesa moştenitoare a Suediei, Victoria, a născut un băiat, al doilea său copil, care a devenit din prima lui zi de viaţă al treilea în linia de succesiune la tron, informează agenţiile de presă internaţionale. „Copilul şi Victoria sunt foarte bine”, a spus soţul prinţesei moştenitoare, prinţul Daniel, presei care s-a adunat la spitalul Karolinska din Stockholm, unde a avut loc naşterea, relatează Agenţia France Presse (AFP).

 În vârsta de 36 de ani, prinţesa Victoria şi soţul ei în vârsta de 42 de ani, s-au căsătorit în luna iunie 2010. Victoria si Daniel Westling s-au întâlnit în 2002 şi s-au logodit în februarie 2009. Westling a fost antrenorul de fitness al prinţesei Victoria. Cuplul princiar are deja o fetiţă pe nume Estelle, care a împlinit patru ani. Nou-născutul este al treilea în linia de succesiune la tron după prinţesa Victoria şi sora lui sora mai mare, prinţesa Estelle născută în 2012.

Regele Carl XVI Gustaf şi Regina Silvia au acum patru nepoţi, dintre care doi de la fiica lor cea mică Madeleine şi se aşteaptă ca în luna aprilie să vină pe lume şi un al cincilea nepot de la fiului lor Carl Philip, căsătorit în iunie cu Sofia Hellqvist, un fost star TV, menţionează AFP.

Suedia a schimbat în 1980 ordinea de succesiune la tron, astfel încât urmaşul cel mai în vârstă, indiferent de sex, moşteneşte tronul, aminteşte agenţia DPA.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI