Dacă nu depun rapoartele de evaluare

Agenţii economici vor plăti impozite de zece ori mai mari

> „Este un Cod fiscal nou, filosofic şi greu de aplicat” spune Ion Lungu, primarul municipiului Suceava

Conducerea Primăriei Suceava face apel, în special la persoanele juridice, dar şi la persoanele fizice autorizate, care desfăşoară în locuinţă şi activităţi economice, să se prezinte la serviciul de specialitate al executivului, pentru a se lămuri în legătură cu întocmirea raportului de evaluare impus de Codul fiscal în vigoare. Primarul Ion Lungu a atenţionat ieri că, acolo unde este cazul, raportul cu pricina trebuie depus până la 31 martie 2016, în lipsa acestuia, contribuabilii riscând să fie obligaţi să achite, potrivit legii, impozite de zece ori mai mari, ca urmare directă a aplicării coeficientului de 2% la baza de impozitare, şi nu a celui de 0,2%.

„Îi rugăm pe cei care sunt în situaţia de a-şi clarifica lucrurile, să vină la Primărie, în ceea ce priveşte locuinţele rezidenţiale, nerezidenţiale şi cu funcţiune mixtă. Până pe 31 martie trebuie aduse rapoartele de evaluare, iar dacă acestea sunt prezentate pe 1 aprilie, de exemplu, nu vor mai fi luate în calcul. Astfel, cei care întârzie, se vor trezi în situaţia că au de plătit de zece ori mai mult faţă de cei care au adus la timp rapoartele de evaluare” a accentuat Lungu, adăugând că, pe lângă raportul de evaluare, trebuie depusă şi declaraţia de impunere. Lungu spune că, în scopul clarificării noilor prevederi ale Codului fiscal, lucrătorii serviciului specializat al Primăriei se întâlnesc cu contabilii şi evaluatorii autorizaţi.

„Este un Cod fiscal nou, filosofic, greu de aplicat. Intenţia noastră, şi a mea, personală, este de a sta la dispoziţia oamenilor. Nu este o situaţie foarte comodă, sunt saci întregi de documente, însă situaţia trebuie clarificată până pe 31 martie” a opinat Ion Lungu, menţionând că încasările de la persoanele fizice sunt superioare celor de la persoanele juridice. Media de încasare la ghişee a sumelor din impozite şi taxe locale este de circa 250.000 de lei pe zi, până acum, în baza prevederilor privind plata anticipată până pe 31 martie, cele 5.714 persoane fizice beneficiind de bonificaţii de 10% în valoare totală de 97.311 lei. De asemenea, 117 agenţi economici plătitori în avans au avut parte de o reducere însumată de 11.246 de lei a obligaţiilor către bugetul local.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: