Cu încă peste 2,4 milioane de lei, prin PNDL

Continuă lucrările de modernizare a zonei centrale a Sucevei, în prelungirea „pietonalului pentru maşini”

> Pe segmentul stradal pe care se află clădirea parchetelor şi Muzeul Bucovinei va fi turnat covor asfaltic > Cu toate că suprafaţa din faţa Palatului Administrativ trebuia să fie rezervată exclusiv pietonilor, din cauza traficului deosebit de aglomerat, aceasta este deschisă şi circulaţiei autoturismelor

Primăria municipiului Suceava a încheiat un contract suplimentar în cadrul proiectului de reabilitare a zonei centrale, cu finanţare acordată prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Naţională (PNDL). În baza acestuia, Suceava va beneficia de încă 2,43 milioane de lei, care se adaugă sumei virate în luna august, de 136.931 de lei, bani cu care vor fi demarate lucrările următoarei etape de modernizare. Edilul-şef Ion Lungu relevă că intervenţiile vor cuprinde porţiunea din strada Ştefan cel Mare cuprinsă între intersecţia cu strada Mitropoliei şi intersecţia cu strada Ana Ipătescu. Pe segmentul respectiv, pe care se află clădirea parchetelor şi Muzeul Bucovinei, va fi turnat covor asfaltic, aşadar nu va fi placat cu dale de granit, cum s-a procedat împrejurul Palatului Administrativ, în care funcţionează Consiliul Judeţean şi Prefectura.

În şedinţa ordinară din această lună, Consiliul Local va aproba rectificarea bugetului local cu suma amintită, după care va fi demarată procedura de organizare a licitaţiei pentru desemnarea firmei constructoare.

În afara finanţării din proiectului mare rămâne porţiunea de infrastructură rutieră aferentă Palatului de Finanţe, pe strada Vasile Bumbac, de la intersecţia cu strada Ştefan ce Mare, până la Palatul Administrativ. „Pentru aceasta din urmă sperăm să găsim o altă sursă de finanţare. Iată că, pe bucăţi, reuşim să finalizăm modernizarea zonei centrale a municipiului” a declarat Ion Lungu.

La jumătatea lunii octombrie, autorităţile sucevene au inaugurat lucrarea de modernizare a perimetrului aferent Palatului Administrativ, din lucrarea generoasă de reabilitare a zonei centrale a urbei reşedinţă. Deşi contractul de lucrări a fost semnat până la finele anului, constructorul a promis că va termina execuţia pe 30 septembrie, însă şantierul a fost ridicat pe 15 octombrie. Cu toate că suprafaţa din faţa Palatului Administrativ trebuia să fie destinată exclusiv pietonilor, în acest sens ea fiind placată cu dale de granit, din cauza traficului deosebit de aglomerat, aceasta este deschisă şi circulaţiei autoturismelor.

Iniţial, proiectul viza modernizarea infrastructurii stradale urbane şi a sistemului de iluminat public pe străzile Ştefan cel Mare, Vasile Bumbac, Libertăţii şi de pe Aleea Nucului. Prevăzută era înlocuirea a 41 stâlpi ai sistemului de iluminat public.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI