„Mary Poppins” va zbura din nou cu umbrela pe cerul Londrei, având în vedere că studioul Disney a anunţat recent că va realiza o continuare a clasicului omonim din 1964, în care se pare că rolul principal va fi interpretat de actriţa americană Anne Hathaway, relatează AFP. Continuarea poveştii celebrei bone „zburătoare”, capabilă să spună dintr-o suflare „supercalifragilisticexpialidocious” fără să greşească, se va desfăşura la Londra în timpul Marii Depresii, după 20 de ani de la aventurile sale în sânul familiei Banks, potrivit mass-media americane. Realizatorul Rob Marshall, care are experienţă în materie de musicaluri cu „Chicago” şi „Into the Woods”, s-a asociat la proiect. Numele lui Anne Hathaway circulă pentru a-i lua locul lui Julie Andrews, a cărei imagine va rămâne pentru totdeauna legată de acest rol pentru care a fost distinsă cu un Oscar.
Anne Hathaway a primit la rândul ei un Oscar pentru rolul – cântat – al lui Fantine din „Mizerabilii” în regia lui Tom Hooper.



























Comentarii