Sute de datornici ai Termica sunt executaţi silit

Ovidiu Dumitrescu

Ovidiu Dumitrescu

> Consumatorii rău-platnici nu trebuie să-şi facă iluzii că, odată cu intrarea societăţii în faliment, vor scăpa de plata contravalorii serviciilor de care au beneficiat > „Urmează să încasăm, până la ultimul bănuţ, sumele pe care consumatorii le datorează societăţii” a declarat Ovidiu Dumitrescu, directorul general al Termica

Firma de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice Termica, aflată în faliment, are încasat de la consumatorii casnici suceveni datorii restante de aproximativ 17 milioane lei, reprezentând contravaloarea energiei termice livrate, circa 9 milioane lei, iar diferenţa constituind-o penalităţile de întârziere.

Ovidiu Dumitrescu, administratorul special al societăţii, spune că aceşti bani vor fi recuperaţi inclusiv după ce firma va preda serviciul de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice către noul prestator, în ciuda faptului că mulţi dintre marii datornici au trăit cu iluzia că intrarea Termica în faliment îi va exonera de onorarea contravalorii serviciilor de care au avut parte. Dumitrescu recomandă acestora să înceapă să mai plătească din debite, deoarece orice amânare duce la acumularea penalităţilor, iar achitarea acestora nu este sub nicio formă negociabilă. Pe deasupra, la rându-i, Termica are de făcut plăţi către diverşi creditori, iar „nimeni nu o iartă de datoriile în cauză”.

„Urmează să încasăm sumele pe care consumatorii le datorează societăţii, până la ultimul bănuţ. Datoriile trebuie plătite, fie că vrem, fie că nu vrem. Ori sunt achitate în mod civilizat, amiabil, ori pot fi recuperate prin executări silite” subliniază directorul general.

„Cu cât se întârzie plata, cu atât debitorul va fi nevoit să plătească mai mult din propriul buzunar” explică Ovidiu Dumitrescu.

Potrivit lui Dumitrescu, Termica are câteva sute de acţiuni câştigate în instanţă, cu validarea executării datornicilor, acestea fiind distribuite pe membrii asociaţiilor – care urmează să acopere datoriile cu pricina –, plata efectuându-se în contul executorului judecătoresc.

„Sentinţele de validare a popririi pe terţ au fost transmise la executorii judecătoreşti, aceştia făcând somaţiile de rigoare şi încasând banii datoraţi. Până la urmă, consumatorii cu restanţe nu au încotro şi trebuie să plătească, întrucât o cotă parte revine şi executorului judecătoresc, iar, cu cât se lungeşte procedura, debitorul va fi nevoit să plătească mai mult din propriul buzunar” explică Ovidiu Dumitrescu.

Reamintim că, după Decizia nr. 75 din 30 iunie a Tribunalului Suceava, prin care a fost dispusă intrarea în faliment a societăţii comerciale Termica, Adunarea Generală a Creditorilor a hotărât amânarea confirmării lichidatorului judiciar, această activitate fiind desfăşurată provizoriu de administratorul judiciar format din consorţiul MGA Insolvency SPRL Suceava şi Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, care a asigurat observarea şi reorganizarea în perioada procedurii de insolvenţă. În prezent, respectivii practicieni în insolvenţă depun rapoarte la Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu privire la activitatea lunară de la Termica.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: