Britney Spears nu şi-a găsit încă norocul în dragoste, în pofida numeroaselor încercări, iar tatăl său, Jamie, încearcă să o protejeze după ultima despărţire, sfătuind-o să nu mai iasă cu nimeni timp de 6 luni, conform revistei OK!. Vedeta pop în vârstă de 33 de ani s-a despărţit de Charlie Ebersol în urmă cu câteva săptămâni, iar Jamie Spears crede că fiica sa nu este pregătită să se lanseze prea repede într-o nouă relaţie.
Charlie Ebersol şi Britney Spears au avut o relaţie de 8 luni care părea să meargă foarte bine, dar apoi, ca din senin, a venit anunţul despărţirii, în luna iunie, la puţin timp după gala premiilor Billboard Music. Britney Spears a fost căsătorită de două ori. În ianuarie 2004 vedeta s-a căsătorit cu prietenul ei din copilărie, Jason Alexander, dar mariajul a fost anulat 55 de ore mai târziu. Apoi, în octombrie 2004 Britney i-a spus da dansatorului Kevin Federline. Cei doi au divorţat în 2007 şi au doi copii împreună.



























Comentarii