Administraţia Prezidenţială precizează că toate veniturile preşedintelui Klaus Iohannis obţinute din închirierea de imobile se regăsesc în declaraţiile de avere depuse succesiv. „Toate veniturile obţinute de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, din închirierea imobilelor deţinute în proprietate şi coproprietate se regăsesc integral în declaraţiile de avere depuse. Nu există nicio sumă provenită din chirii care să nu fi fost declarată din 2004 până în prezent”, arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis ieri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, din chiria pe care a încasat-o în nume propriu, precum şi în numele şi pentru coproprietar, Klaus Iohannis a achitat toate taxele şi impozitele aferente întregii sume provenite din închirierea imobilelor. „Toate veniturile au fost menţionate în declaraţiile de avere depuse succesiv şi orice altă modalitate de calcul al acestora constituie doar o speculaţie, care nu este conformă cu realitatea”, conchide Administraţia Prezidenţială.


























Comentarii