> În meciul retur din turul trei preliminar, Partizan Belgrad – Steaua Bucureşti 4-2
Steaua Bucureşti a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 4-2 (1-2), de formaţia sârbă Partizan Belgrad, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei, dar va evolua în play-off-ul Ligii Europa.
În tur, pe Arena Naţională, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1.
Miercuri, golurile sârbilor au fost marcate de Babovici ‘8, Jevtovici ’60, A. Zivkovici ’69 şi Trujici ’90+1, în timp ce pentru Steaua au înscris Muniru ’11 şi Hamroun ’33.
1-0: Cojocaru nu s-a înţeles cu Papp la o centrare de pe partea dreaptă, mingea a ajuns la Babovici şi acesta a înscris cu un şut simplu de la 11 metri.
1-1: Hamroun a centrat din partea dreaptă, defensiva sârbilor nu a reuşit să respingă balonul şi Muniru a înscris cu un şut în forţă de la 14 metri.
1-2: Muniru a recuperat un balon în jumătatea adversă, i-a pasat lui Adi Popa, acesta a centrat în careu şi Hamroun a marcat cu un şut plasat cu latul de la 12 metri.
În minutul 48, Papp a pierdut o minge în jumătatea proprie, iar Varela a comis fault în careu asupra lui Petrovici şi a primit cartonaşul roşu. Arbitrul Istvan Vad a dictat penalti, dar bulgarul Valeri Bojinov a şutat în bară.
2-2: Jevtovici a reuşit egalarea cu un şut de la 25 de metri, dar mingea a fost deviată de Papp.
3-2: Oumaru i-a pasat în careu lui Andrija Zivkovici, iar acesta l-a driblat pe Alcenat şi l-a învins pe Cojocaru cu un şut la colţul lung de la 10 metri.
4-2: Andrija Zivkovici a centrat din partea dreaptă şi Trujici a înscris din 6 metri.




























Comentarii