Ioan Costea, un prozator al satului mioritic
În lumea idilică a ţării Vrancei, imaginea satului capătă proporţii fantastice. Acolo unde s-a născut „Mioriţa” lumea nu poate fi decât legendară şi Ioan Costea are darul de a o păstra în scris şi de a o reda întocmai cititorilor. O lume dispărută reînvie în toată splendoarea tradiţiei populare româneşti. Povestirile lui sunt scene de viaţă, sunt întâmplări trăite de el şi de oamenii satului. Vom găsi personaje desprinse din mituri şi din realitatea satului vrâncean. Cartea, în totul ei, este o pagină de referinţă, o sinteză strălucită a frământărilor autorului de a înţelege lumea în marea ei diversitate şi complexitate.
Cartea reconstituie o lume care nu mai este. Autorul o redă în toată complexitatea ei şi încearcă în acelaşi timp să o readucă în conştiinţa cititorilor. Alegerea personajelor este legitimată de personalitatea complexă a celor creionaţi cu măiestrie de autor. Cartea este în acelaşi timp un omagiu închinat satului său de baştină. O plăcută surpriză o constituie faptul că un loc aparte îl reprezintă bătrânii satului, pe lângă partea cea mai arhaică a acesteia exprimată prin mituri, rituri şi credinţă impresionând talentul autorului. Cartea mai constituie un ansamblu, o contribuţie remarcabilă, cu puncte de vedere originale şi, totodată, o introducere în viaţa satului vrâncean, cu frământările lui Povestirile mai exprimă nostalgia şi candoarea copilăriei, întâmplări care aduc în lumină jocul şi seriozitatea vârstei povestitorului.
Scrisul său are o prospeţime aparte. Ceea ce frapează în această carte este ineditul situaţiilor prin care trec personajele. El operează la graniţele dintre absurd, fantastic şi realitate.
Ioan Costea este şi un observator sensibil al dramelor umane, un umorist fin şi moralist discret, care a ştiut să transmită fiorul vieţii prin mijloacele unei arte neînvinse de timp. Găsim reunite stări de spirit ale personajelor în care se observă dimensiunea metafizică a fiinţei umane. Autorul priveşte în oglinzile vremii şi vede mai multe chipuri, toate ale celor cunoscuţi de el sau povestite de bătrânii satului.
Cartea a adunat între coperţile sale povestiri inedite, adevărate arderi care atrag indiscutabil atenţia şi răsplătesc cititorul cu emoţia rar prilejuită de reîntâlnirea cu viaţa satului, mai ales că autorul, de bunăvoie, a aşezat semnul egalităţii între viaţa sa şi a personajelor.
Volumul „Povestiri” (Editura „Opera Magna”, Iaşi, 2015) este scris cu sensibilitate şi nerv, cu un acut simţ al narării, dând dovadă de un subtil spirit de observaţie. Povestirile sunt agreabile şi captivante, iar lumea descrisă în ele este de o mare diversitate tipologică.
Un pictor de factură modern
Pe simezele Galeriei de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava, pictoriţa Iulia Andrieş a expus 40 de lucrări reprezentative pentru creaţia sa. Vom observa toată roada înflăcăratei ei prospecţiuni în trecut şi viitor. Pictura ei este de un realism de factură modernă şi observăm în creaţia sa tipologia umană. După mai multe experienţe, Iulia Andrieş şi-a creat un stil propriu, viguros. Pictura ei este dublată de bun gust şi plăcută ochiului. În căutarea drumului propriu, Iulia Andrieş a continuat să picteze plină de vervă, iar tablourile ei sunt realizate ingenios. Maturitatea deplină a creaţiei sale se observă din prima clipă în care, renunţând la zborul de idei printre culorile tuturor florilor, s-a decis pentru uman şi natura înconjurătoare.
Iulia Andrieş surprinde prin puterea ei de a reda adâncurile fiinţei umane în portrete expresive, în care se poate observa mâna ei sigură.
Începuturile ei au fost influenţate de lumea pictorilor clasici şi universali, mai ales pictorii care au lăsat în urmă o operă durabilă cum ar fi, de la noi, Luchian, Tonitza, dar mai ales Rembrandt-ul nostru Corneliu Baba. De asemenea, recunoaştem influenţa pictorilor impresionişti. Nu îi poate uita pe foştii profesori pe care i-a avut în timpul studenţiei.
Există o voce a timpului, o voce universală care este Brâncuşi şi observăm într-unul dintre tablourile ei imaginea brâncuşiană. Iulia Andrieş a mai făcut trimitere şi la Theodor Aman, Michelangello şi pictura de la Mănăstirea Voroneţ, amintind faptul că arta nu se poate dezvolta fără realismul ei, dar şi fără harul celui care îmbrăţişează cariera de pictor.
Reţinem din tablourile expuse lucrările „Pelerinul”, „Fluieraşul”, „Emigranţii”, „Cadrul intim”, „Metafizică”, „Natură statică – Flori de primăvară”, „Nostalgie”. Acestea sunt doar câteva din cele 40 de tablouri plăcute vederii oricărui privitor.
Comentarii