Un bărbat de 40 de ani, din comuna Vatra Moldoviţei, a sesizat, miercuri, poliţia, că, persoane necunoscute au intrat în casa lui şi i-au furat banii.
Cercetările au stabilit că intruşii au profitat de lipsa de mai multe zile a proprietarului de acasă, între 20-24 iunie, şi au intrat în locuinţă după ce au forţat geamul de la camera centralei. Nu i-a interesat nimic altceva decât banii, aşa că atunci când au dat de o sumă satisfăcătoare, i-au luat fără să se mai atingă de alte obiecte din casă.
Poliţiştii îi caută acum pe făptaşi şi încearcă să-i recupereze banii păgubitului.
Tot pe 24 iunie, o femeie din Arbore sesiza poliţia referitor la un alt furt, petrecut în casa ei. O singură oră a lipsit din casă femeia, miercuri, în intervalul 12-13, dar hoţii au avut timp să opereze. Au forţat un geam şi au pătruns în interior de unde au furat bani şi aparatură electronică.
Oamenii legii din Arbore sunt deja pe urmele intruşilor.

























Comentarii