Banca Naţională a României a iniţiat, începând cu anul 2009, o serie de proiecte educaţionale, care se derulează în baza unui Protocol de colaborare dintre BNR şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Prin aceste proiecte, banca centrală urmăreşte, într-o abordare integrată de susţinere a educaţiei economico-financiare, să informeze cât mai complet elevii şi studenţii cu privire la rolul, atribuţiile şi funcţiile principale ale BNR, precum şi însuşirea de către elevi a unor noţiuni economice de bază şi a unui vocabular financiar-bancar.
În primul semestru din acest an, Agenţia Suceava a BNR a organizat, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, activităţile din proiectul „Să vorbim despre bani şi bănci”, adresat elevilor din învăţământul preuniversitar, iniţiat acum patru ani.
În cadrul proiectului, Agenţia Suceava a BNR a găzduit la sediul său activităţi educaţionale distincte: în perioada 9-16 martie a.c. s-a derulat manifestarea internaţională „Săptămâna mondială a banilor”, iar în luna aprilie s-au desfăşurat acţiuni dedicate proiectului MEN „Să ştii mai multe, să fii mai bun”. La aceste activităţi au participat peste 700 de elevi şi cadre didactice din 9 unităţi de învăţământ din mediul urban şi rural din judeţul Suceava. Aceştia au audiat prezentările realizate de reprezentanţii Agenţiei Suceava a BNR pe teme din istoria băncii centrale şi a monedei naţionale, în contextul aniversării în 2015 a 135 de ani de la înfiinţarea BNR şi 145 de ani de la crearea Monetăriei Naţionale. Elevilor şi cadrelor didactice le-au fost prezentate elementele de siguranţă ale bancnotelor şi monedelor româneşti aflate în circulaţie, validarea practică a elementelor respective fiind realizată în cadrul unui exerciţiu de verificare a acestora cu ajutorul unui echipament specific activităţii de casierie. Totodată, elevii şi profesorii au vizionat filmele educaţionale: „Istoria banilor”, „Elementele de siguranţă ale bancnotelor” şi „Viaţa bancnotelor”, realizate de banca centrală.
„Elevii clasei a III-a D au fost foarte entuziasmaţi de modul în care aţi prezentat informaţiile. Filmuleţele propuse le-au îmbogăţit cunoştinţele despre bani şi bănci, au venit în întâmpinarea nevoii de înţelegere a provenienţei monedei naţionale şi le-au oferit răspunsuri despre viaţa banilor. Activitatea practică, interactivă, „Micul bancher” a fost punctul de atracţie maximă, elevii probând calităţi de viitori bancheri. Vă rugăm să ne implicaţi şi în alte proiecte!” (prof. Mirela Mazilu – Şcoala Gimnazială Nr. 4 Suceava)
„În primul rând, vreau să mulţumesc organizatorilor, Banca Naţională a României – Agenţia Suceava, pentru că ne-a acordat şansa să participăm la o activitate deosebit de interesantă. A fost o experienţă frumoasă, pe de-o parte pentru că am avut ocazia să aflăm mai multe informaţii despre originea leului, despre schimbul banilor de-a lungul timpului, dar pe de altă parte a fost foarte interesant pentru elevi să descopere singuri cum să deosebească o bancnotă adevărată de una falsă. Când s-au întors din vacanţă, elevii le-au împărtăşit şi altor colegi din şcoală experienţa trăită la Bancă şi şi-au exprimat dorinţa de a mai participa şi la alte activităţi.” (prof. Daniela Petrovici – Şcoala Gimnazială Nr. 3 Suceava)
În anul şcolar 2015-2016, BNR va extinde sfera de cuprindere a activităţilor educaţionale prin realizarea unor prezentări direct la sediile unităţilor de învăţământ din judeţele arondate Agenţiei, în Suceava şi Botoşani, pentru a facilita accesul cât mai multor elevi din învăţământul preuniversitar la cunoştinţe din domeniul financiar în cadrul programelor dezvoltate de către BNR în parteneriat cu MEN.

























Comentarii