Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management (FIM) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a organizat, recent, concursul de creativitate tehnică „Fun Mechanics”, la care au participat echipe mixte de studenţi din anul I şi elevi de liceu. Competiţia a fost coordonată de un colectiv condus de dr. ing. Luminiţa Irimescu, în parteneriat cu Sindicatul „Univers” al USV.
Au participat elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava şi de la Liceul Tehnologic din Cajvana. Echipele înscrise în competiţie au reprezentat cele trei specializări ale FIM: Inginerie Economică în Domeniul Mecanic, Mecatronică şi Tehnologia Construcţiilor de Maşini.
Pe durata celor 6 ore de concurs, fiecare echipă a realizat o construcţie din elemente tipizate, obţinând o structură complexă cu mecanisme mobile. Echipa câştigătoare a fost formată din studenţi de la specializarea Inginerie Economică în domeniul Mecanic – Vlăduţ Cucoş, Eudochia Hariuc, Cătălin Vicol – şi elevul Gavril Gurău, de la Liceul Tehnologic din Cajvana.
„Acest gen de concurs este organizat pentru prima oară în cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management şi are drept scop prezentarea în mod practic a aplicaţiilor în inginerie mecanică, contribuind astfel la dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii tehnice a tinerilor elevi şi studenţi. Organizatorii doresc pentru viitoarea ediţie o participare mai numeroasă a elevilor din licee, inclusiv cu echipe formate integral din liceeni”, au precizat reprezentanţii USV.




























Comentarii