O adevărată lecţie de viaţă

10440113_1123760494304551_6294072398933042788_nDespre Sebastian Remus Crăciun este uşor şi în acelaşi timp greu să scrii.

Pentru sufletul lui mare de copil adult, pentru talentul său remarcabil de poet şi înţelepciunea sa precoce, cuvintele ţi se par uneori nepotrivite. Scrisul şi vorbele sale sunt adevărate lecţii de viaţă, nu numai pentru cei de vârsta lui, ci şi pentru mulţi dintre noi, maturii.

Sebi duce în spate, aproape de când a venit pe lume, o cruce grea, care pe unii i-ar doborî. El este însă optimist şi nu numai că nu se plânge, dar îi îndeamnă şi pe alţii să n-o facă.

“Dumnezeu – zice el – ne-a dat fiecăruia câte o povară. Celor ca mine li se spune că au dizabilităţi. Eu vreau să scot din acest cuvânt primele litere, pentru că nu există om să nu aibă măcar o abilitate, pe care să o cultive şi să o folosească pentru binele său şi al semenilor lui. Mie mi-e bine! Sunt optimist.”

Auzindu-l astfel vorbind pe copilul acesta, mai matur în gândire decât mulţi maturi, te ruşinezi că tu te plângi de una sau alta şi că – poate – altora le este mai rău şi mai greu decât ţie.

Sebi şi-a lansat şi la Câmpulung cea de-a treia carte de poezie Cu cartea pe carte călcând. În prefaţa acesteia, Sorin Poclitaru, îngerul său sprijinitor în editarea şi lansarea cărţilor, alături de familia lui Sebi, care se ocupă şi de alte tinere talente prin Asociaţia culturală Fair Play din Gura Humorului, scrie printre altele: “Sebi este un om frumos. Tot sufletul său este ca o carte pe care o arată, spre citire, lumii. Fără ascunzişuri, fără viclenii. Doar sufletul curat.”

Desfăşurată la Aquarius Center, societate care îl sprijină mult pe copil, moderată de Bobby Stroe, cel care, împreună cu formaţia sa Club 40 a susţinut cu acest prilej o parte din programul artistic dedicat micului poet şi celorlalţi copii, manifestarea s-a bucurat de prezenţa unui public neaşteptat de numeros, mai cu seamă copii şi părinţi, care au înfruntat ploaia torenţială spre a-i fi alături lui Sebi. În acea… Zi de mare sărbătoare/De Duminica cea Mare/Zi în care Dumnezeu a coborât Duhul Său… (poezie scrisă pe loc de micul poet), Sebi a trăit şi un alt moment fericit. Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, dl ing. Mihăiţă Negură i-a înmânat, din partea Primăriei şi a Consiliului Local, Diploma de Excelenţă pentru talentul său literar şi pentru contribuţia adusă de Sebastian Remus Crăciun la viaţa spirituală a urbei. Florile înmânate mamei copilului, dnei Anca Crăciun, au confirmat respectul şi preţuirea întregii comunităţi pentru modul în care aceasta luptă şi îi insuflă copilului curajul de a învinge cu seninătate boala crudă de care suferă.

În onoarea sărbătoritului şi ca un dar adus tuturor copiilor, solista de muzică populară Geta Zbranca, completată de alte două interprete talentate, Daiana Ivaşcu şi Iustina Horga, eleve ale Colegiului „Dragoş Vodă”, au oferit celor prezenţi un microconcert de muzică populară. O adevărată revelaţie a produs în program formaţia de dans modern a Şcolii Gimnaziale „Bogdan Vodă”, condusă de înv. Anca Holuţă.

S-au făcut cu acest prilej şi alte aprecieri frumoase la adresa lui Sebastian Remus Crăciun – cel care ne face viaţa mai frumoasă, răspândind bucurie în jurul său, iar faptul că autorul nu mai prididea să acorde autografe celor care i-au cumpărat cartea dovedeşte că oamenii au înţeles că acest copil are mare nevoie de ajutorul nostru. Sumele realizate din vânzarea cărţilor sale îl ajută pe Sebi să suporte, măcar în parte, cheltuielile mari cu operaţiile şi recuperările pe care le-a făcut până acum sau trebuie să le mai facă. Credinţa sa puternică în Dumnezeu, dragostea şi înţelegerea noastră, a tuturor, îl vor ajuta să-şi îndeplinească dorinţa fierbinte de a umbla şi el ca un om normal, dorinţă exprimată şi în cărţile sale, precum în Scrisoarea adresată lui Moş Crăciun: „…şi dacă în anii ce-au trecut/Eu maşinuţe am cerut/Acum când eu am mai crescut/Şi-am devenit un pic mai cult/Înclin şi cred cu bunătate/Că îmi doresc… doar Sănătate.”

Să-l ajutăm cu toţii să-şi îndeplinească dorinţa sa fierbinte pe acest copil minunat cu care ne mândrim, alături de părinţi şi întreaga sa familie, de colegii şi şcoala în care învaţă – Colegiul „Dragoş Vodă”, din Câmpulung Moldovenesc!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI