Dumitru TEODORESCU
Pare să se apropie de 70; este încă viguros, joacă pe loc ca un armăsar nărăvaş. Întors către cineva care ar trebui să-l ajungă din spate, răcneşte (aşa par vorbele sale în liniştea relativă a străzii), cu siguranţă ca să-l audă nu numai împricinata (probabil, nevastă-sa, deşi nu desluşesc în urma sa pe cineva la care ar trebui să strige), ci oricine se află în stradă: „Hai, odată, că pierd avionul! Eu am la ora unu avion şi mă ţine pe loc aici!”.
Nu pare să se mişte însă nimeni mai iute, stimulat de grava situaţie în care bătrânul se află: „Aşa-mi trebuie dacă mi-a trebuit să mă întorc în România asta împuţită”, conchide insul cu faţa întunecată şi adânc brăzdată de riduri.
Par a fi singurul lui spectator la această reprezentaţie de teatru stradal. Nu mă grăbesc să-i aplaud replica, mă uit ţintă la el de data aceasta. Mina mea îl intrigă însă, aşa că, parcă o idee mai conciliant, repetă: „Eu am avion la unu şi mă ţine pe loc!”. Şi-şi reia poziţia de înaintare către ţinta sa, continuând să bombănească de parcă nu s-ar fi întâlnit cu clipa în care privirea mea îl certase. Un câine ce se odihnea la soare sub un gard viu l-a mârâit.
Fiecare dintre dv. poate să includă scena aceasta într-un spectacol mai amplu, cu erou principal un moşneag supărat, dezgustat de locul unde se născuse şi probabil îmbătrânise. Scenariul meu ar avea ca personaj principal un câine bătrân, ridicat, cu forţa probabil, de hingheri de pe stradă şi dus la adăpostul pentru câini din Lunca Sucevei. Un câine bătrân, dus cu forţa, apoi pripăşit, apoi adoptat de adăpost, astfel încât, readus în stradă, schiaună cu convingere după locul călduţ ce i s-a oferit. Loc unde cu siguranţă este mai bine decât în România noastră împuţită.
E un fel jăvresc de a spune că mama sa a fost o cocotă şi că el este, măre, altceva! N-ar putea dovedi însă că nu este feciorul ei…
Comentarii