Gater transformat în scrum în toiul nopţii

> Flăcările au fost observate în jurul orei 3 > Pompierii s-au chinuit aproape două ore ca pârjolul să nu înghită şi un depozit de buşteni aflat în apropiere

Flăcările au făcut prăpăd, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un gater ce îşi derulează activitatea pe raza localităţii Slătioara, comuna Rîşca. În toiul nopţii, pârjolul a înghiţit hala de debitare lemn şi cu greu pompierii au izbutit să salveze un depozit de buşteni aflat în imediata apropiere a construcţiei. Din datele pe care le deţinem, flăcările au fost observate în jurul orei 3, la locul incendiului deplasându-se militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, cu trei autospeciale, în sprijinul cărora au sărit şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Rîşca. La sosirea echipajelor, ardea clădirea ce adăpostea activitatea halei de debitare, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, existând pericolul de propagare la depozitul de buşteni. Prin intervenţia promptă s-a reuşit salvarea acestuia din calea pârjolului, care însă a transformat în scrum hala pe o suprafaţă de 130 mp, două banzice, un motoferăstrău, un compresor şi circa 2 mc lemn de foc. Potrivit Biroului de presă din cadrul ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

La cinci ani „a reuşit” să dea foc bucătăriei de vară

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie particulară situată pe raza municipiului. Flăcările cuprinseseră bucătăria de vară, construită pe o suprafaţă de 65 mp, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la o anexă gospodărească. După ce incendiul a fost stins s-a aflat şi motivul producerii acestuia. Vinovat de tot necazul se face un băieţel, în vârstă de 5 ani şi jumătate, care s-a jucat cu focul şi a aprins patul din încăpere. Flăcările s-au extins şi au ars obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn, materiale textile şi alte bunuri, degradând serios şi tavanul, şi acoperişul construcţiei.

10 tone de furaje transformate în scrum, din cauza unei ţigări

De flăcări au avut parte şi militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Hănțești, care au intervenit cu două autospeciale şi un buldoexcavator pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje situat pe raza localităţii Hănțești. Flăcările se manifestau violent la sosirea echipajelor şi ameninţau să se extindă la casa de locuit şi la alte stoguri de fân. Chiar dacă nu s-a întâmplat aşa ceva, în urma sinistrului au ars aproximativ 10 tone de furaje, după ce o ţigară nestinsă a fost aruncată în mod iresponsabil, ceea ce a dus la aprinderea furajelor, ca urmare a fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii militari au salvat locuinţa şi celelalte stoguri de fân.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI