Cea de-a XIII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale de Ştiinţe ale Educaţiei, la Suceava şi Cernăuţi

Comunicare, cercetare şi cooperare interuniversitară în spaţiul naţional şi European

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a organizat, în colaborare cu Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Naţionale „Yurii Fedkovici” din Cernăuţi şi cu organizaţia Learning for Life Society, cea de-a XIII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale de Ştiinţe ale Educaţiei. Conferinţa este organizată, încă din anul 2001, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, construindu-şi în timp tradiţie şi reputaţie. Anul acesta, s-a desfăşurat pe data de 27 mai la Universitatea din Cernăuţi, iar pe 28 şi 29 mai, la Universitatea din Suceava.

usv2„Cu o reprezentare semnificativă, ediţia din acest an a Conferinţei Internaţionale de Ştiinţe ale Educaţiei a reuşit să fie un excelent cadru de comunicare privind experienţele profesionale, de cercetare şi de cooperare interuniversitară din spaţiul naţional şi european. Prelegerile susţinute (la ambele universităţi) de prof. univ. dr. Constatin Cucoş, de la Universitatea „Al. I Cuza” din Iaşi, un nume-reper în gândirea pedagogică românească, au adus vii discuţii în rândul participanţilor şi au sporit valoarea acestei manifestări ştiinţifice” au transmis reprezentanţii FSE.

usv3Prezentările care au avut loc în plenul conferinţei au fost susţinute de experţi din domeniul educaţional de la universităţile „Al. I. Cuza” Iaşi, Kielce din Polonia şi „Yurii Fedkovici” din Cernăuţi, fiind prezentate 120 de lucrări ştiinţifice. Acestea s-au adresat cadrelor didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar, „care doresc să contribuie semnificativ la creşterea calităţii în educaţie prin inovarea pedagogică”.

Ca element de noutate, conferinţa din 2015 a venit cu o ofertă de învăţare permanentă prin cele nouă workshopuri interactive, cu „teme prioritare pentru sistemul educaţional românesc”, organizate de cadrele didactice de la facultăţile de ştiinţe ale educaţiei de la universităţile din Suceava, Piteşti, „Valahia” din Târgovişte, Politehnica Bucureşti şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. De asemenea, în cadrul conferinţei au avut loc seminarii interactive de promovare a activităţilor din cadrul proiectelor POSDRU, care sunt derulate de Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din USV, împreună cu Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea din Piteşti şi Universitatea „Valahia” din Târgovişte. Totodată s-au desfăşurat şi workshopuri cu tematică referitoare la competenţele cadrelor didactice din învăţământul primar şi preşcolar. În acest context, conf. univ. dr Mihaela Păişi Lăzărescu, managerul proiectului „Competenţe pentru cariera ta!”, a subliniat colaborarea fructuoasă cu facultatea de profil din cadrul Universităţii din Suceava şi a anunţat că studenţii din cadrul specializării Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar vor primi subvenţii substanţiale pentru „a învăţa şi a forma competenţe suplimentare prin alegerea unor discipline facultative din noul plan de învăţământ”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI