> Într-un meci contând pentru etapa a IV-a a turneului play-off, Rapid Suceava – FC Voluntari 1-3 (1-0)
Fără presiunea vreunui obiectiv şi lipsiţi de orice motivaţie, jucătorii de la Rapid Suceava au făcut o demonstraţie de potenţial în primele 45 de minute ale meciului din cadrul etapei a IV-a a turneului play-off al Seriei I a Ligii a II-a, pentru ca în repriza secundă să cedeze şi să piardă în faţa liderului FC Voluntari. Cu „veteranul” Mircea Negru în dispoziţie bună de joc, sucevenii au evoluat bine pe parcursul primei părţi a meciului cu FC Voluntari. La o greşeală a fundaşului dreapta Mitache, Buziuc a interceptat balonul fiind faultat în careu. Mircea Negru a transformat penaltiul şi Rapid Suceava a condus gruparea FC Voluntari cu 1-0 la pauză.
De la vestiare a revenit pe teren parcă o altă echipă suceveană. Fără vlagă şi dorinţă de victorie, jucătorii pregătiţi de Bogdan Tudoreanu au fost de nerecunoscut. În consecinţă, oaspeţii au atacat şi au profitat că echipa gazdă a luat „piciorul de pe acceleraţie”. Deşi au dominat copios începutul reprizei secunde, cei de la FC Voluntari nu au marcat la una din marile ocazii pe care le-au avut, ci la un corner, mingea lovindu-l în ceafă pe Tiberiu Bălan înainte de a poposi în plasa porţii apărate bine până în acel moment de Pascal. La 1-1, rapidiştii suceveni s-au „tăiat” complet şi pe teren nu a existat decât o singură formaţie, FC Voluntari. Cu experimentaţii Todoran, Tiberiu Bălan, Maxim şi S. Rădoi pe teren, oaspeţii au făcut „legea” câştigând în final cu 3-1 după golurile marcate de Maxim şi Adrian Bălan. Scorul putea fi mult mai sever, dar bara i-a salvat pe suceveni. Gazdele au avut şi ele câteva acţiuni bune pe contraatac, micul Golofca reuşind de vreo două ori să-i „încâlcească” pe fundaşii adverşi. La una din aceste incursiuni, atacantul sucevean, care nici nu se vedea dintre fundaşii cât „malul” ai oaspeţilor, l-a servit excelent pe Gheorghiciuc, care a ratat dintr-o poziţie cu „jokerul pe liber”, cum se spune.
Cea mai bună caracterizare a atmosferei şi a partidei dintre Rapid Suceava şi FC Voluntari a fost făcută de cel mai bun jucător al meciului, Dinu Todoran.
„Este păcat că Suceava nu are o echipă de prim eşalon valoric, pentru că ar merita. Este foarte greu să joci fără o motivaţie şi acest lucru s-a văzut. Noi am avut un obiectiv, un ţel şi am luptat pentru el.
Nu este problema mea, dar acest sistem cu play-off şi play-out are lacunele lui. Fără a avea nicio presiune, echipele care nu luptă pentru promovare nu au absolut niciun motiv să lupte pentru victorie. Ar trebui ca play-off-ul să se joace între formaţiile care prezintă licenţierea şi luptă pentru promovare” a afirmat Dinu Todoran.
Fără nicio motivaţie şi cu buzunarul gol, fotbaliştii suceveni aşteaptă finalul unui sezon competiţional bun şi, bineînţeles, ceva bani, pe care-i merită.
„Jucătorii noştri şi conducerea aşteaptă fondurile de la Primărie, care se pare că vor veni la finele lunii mai. La finalul sezonului se va trage linie, se vor analiza toate aspectele şi se va vedea ce este de făcut.
În ceea ce mă priveşte, la aceste ultime partide din play-off voi da o şansă tuturor jucătorilor pe care-i avem în lot” a declarat antrenorul echipei Rapid Suceava, Bogdan Tudoreanu.
Rapid Suceava: C. Pascal – D. Bălan (cpt.), Ferariu, Plecanciuc, R. Sava, Onciu, Sumanariu, Golofca, Gheorghiciuc, M. Negru, Buziuc. Rezerve: Rebenciuc – Marinkovic, Sfrijan, Bosânceanu, Vornicu, R. Soare, Săvoaia. Antrenor: Bogdan Tudoreanu
FC Voluntari: D. Balauru – S. Moga, C. Achim, Mitache, Fl. Maxim, S. Rădoi (cpt.), D. Todoran, C. Roşu, Călinţaru, T. Bălan, Voduţ. Rezerve: Botaş – B. Barbu, Novac, G. Deac, Al. Cârstocea, Ad. Bălan, M. Ene. Antrenor: Ilie Poenaru. Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); Asistenţi: Dan Lucian Ilieş (Braşov) şi Constantin Mihai Cantemir (Făgăraş).
Rezultate înregistrate în etapa a IV-a a turneului play-off:
Rapid Suceava – FC Voluntari 1-3
Academica Piteşti – CF Brăila 3-1
Gloria Buzău – SC Bacău 2-1


























Comentarii