În luna aprilie, spre mijlocul ei, familia, prietenii, rudele, îşi vor aminti mereu de cel care a fost, ani buni, jurnalistul de la “Crai nou”, cel care semna o pagină întreagă cu ştiri, în care faptele cădeau sub incidenţa legii penale.
Puţin ne-am cunoscut, mai bine zis l-am cunoscut, el fiind un nume în urbea suceveană, eu un necunoscut care cochetam, de ceva vreme, cu literatura.
Într-o şedinţă a cenaclului “Mihail Iordache”, condus la vremea aceea de poetul prof. dr. Ion Cozmei, Mugur Geu ne-a împărţit o broşurică de numai 20 de pagini, “Cetatea de Scaun a Sucevei, locul unde istoria renaşte din propria ruină”, bine scrisă şi ilustrată. Placheta se voia un omagiu adus prietenului său, arheolog-profesor Florin Hău, mutat la cele veşnice cu câteva luni în urmă, în cursul anului 2013. În câteva fraze doar, Mugur Geu sublinia personalitatea arheologului: “Tu nu ai murit… Câtă vreme va exista Cetatea de Scaun a Sucevei, amprenta domniei tale acolo, de om de ştiinţă şi îndrăgostit de arheologie, tot acolo va fi…”. Aşa l-am cunoscut pe Mugur Geu, pe care până atunci îl ştiam din paginile ziarului “Crai nou”, semnând articole ce puneau în evidenţă şi pregătirea lui în ştiinţa dreptului. Motiv pentru care, la sfârşitul respectivei şedinţe de cenaclu, l-am abordat, rugându-l să vadă scrierea mea în proză intitulată „Camionul”, nuvelă documentară inspirată din lumea sălilor de judecată. Mi-a promis…, dar timpul scurt cât i-a mai fost dat să trăiască nu i-a mai permis să-şi onoreze promisiunea.
Era data de 4 februarie 2014, scrisă cu mâna lui pe coperta cărţii într-o lapidară dedicaţie. Nu-l străbătea atunci, cum e şi firesc, nici cel mai vag gând că, numai peste două luni, îşi va urma prietenul în eternitate. Şi totuşi!
În nr. 6473 din 14 februarie 2014 al cotidianului “Crai nou”, Mugur Geu semna un articol de o profunzime literară aparte (şi motivaţia acestor rânduri), totodată zguduitor, raportat la destinul lui, curmat brusc peste puţină vreme. Vocea destinului i-a dictat: “Parastasul de fiecare zi”, aşa şi-a intitulat articolul! Ce altă sintagmă mai reuşită i se potrivea destinului său, după marea trecere, care avea să fie atât de apropiată?
Articolul era de cu totul altă factură decât cea cu care ne obişnuise Mugur Geu. Las în seama specialiştilor o eventuală tâlcuire a celor scrise, dar în semn de omagiu pentru slujitorul cotidianului, apreciez că ar fi benefică republicarea articolului, care, după părerea mea, scoate în evidenţă o solidă şi vastă cultură, o stăpânire de excepţie a mijloacelor de expresie, demne de a fi readuse în atenţia cititorilor, la un an de la dispariţia autorului lor.
Nu am ştiinţă dacă Mugur Geu a lăsat în urma sa alte cărţi în afară de cea pomenită mai sus, dar aşa cum spunea el referindu-se la Florin Hău, “lucrările lui trebuie adunate pe o carte…”, aceeaşi idee o exprim eu acum. Bănuiesc că articole de genul celui pomenit sau de altă factură vor mai fi existând. Ele trebuie adunate, pentru că merită a vedea lumina tiparului. O carte purtând semnătura lui Mugur Geu ar stârni interesul cititorilor.
Cu regretul că spirite deosebite, precum cel al lui Mugur Geu, sunt chemate la cele veşnice mult prea devreme, la un an de la dispariţie, cu inimile cernite, să-l pomenim după tradiţia noastră creştin-ortodoxă, cântându-i “Veşnica pomenire!”
Ing. CONSTANTIN HLUŞNEAC
Comentarii